Alina Cojocaru: La audiţii au venit trei români şi 300 de balerini străini
Dan Turturică: Până de curând, părea că totul merge foarte bine la Operă. Spun părea pentru că aşa se vedea din perspectiva spectatorilor. Ce s-a întâmplat totuşi de aşa dintr-o dată, brusc, lucrurile au evoluat într-o direcţie neaşteptată?
Alina Cojocaru: Ca şi dumneavoastră, şi eu am avut aceeaşi experienţă, fiind în teatru, văzând spectacole, participând la spectacole şi în ţară şi în afară cu trupa noastră. A fost o foarte mare surpriză când a avut loc schimbarea directorului interimar. Poate că nouă artiştilor, fiind complet acaparaţi de ceea ce facem, aceste lucruri ni s-au părut neaşteptate şi ne-au luat prin suprindere. Am fost nepregătiţi, într-un fel, pentru ceea ce a urmat.
O perioadă mare de timp am fost un fan al trupei noastre de balet, uitându-mă la spectacole cât am putut de mult şi admirând, cu sinceritate, creşterea nivelului acestor spectacole şi al fiecărui artist individual. A fost pentru mine o bucurie personală să văd creşterea fiecăruia în ritmul său.
Acest lucru se datorează, după părerea mea, foarte mult faptului de a fi într-un mediu în care aceste lucruri sunt încurajate. Şi acest lucru l-am observat în aceşti ultimi doi ani, în care am avut eu marea bucurie să mă întorc în ţară mai des.
Repertoriul a fost frumos şi interesant, de nivel internaţional. Artişti şi coregrafi de talie internaţională, cu care am avut marea bucurie să lucrez în cariera mea, în altă parte, au venit la noi în ţară.
Aceste lucruri au inspirat creştere şi au ajutat la dezvoltare. Şi toate s-au întâmplat datorită unei singure persoane. Johan (Kobborg – n.r.). Pentru că el a avut această viziune, să ofere aceste posibilităţi artiştilor, şi în acelaşi timp este cel în care au avut încredere oamenii din lumea baletului din afara ţării, care poate altfel nu ar fi ştiut de trupa noastră de balet, din ţară.
Dan Turturică: Ostilitatea pe care azi o vedem manifestată public faţă de balerinii străini aţi simţit-o şi înainte de acest episod? Aţi avut semnale că există o frustrare din partea balerinilor români, din partea angajaţilor români ai Operei, generată de faptul că există din ce în ce mai mulţi dansatori străini la Operă?
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Alina Cojocaru: Sincer, poate şi din interviurile anterioare care s-au mai dat o să vedeţi că artiştii noştri, şi străini şi români, avem un ţel comun, să ieşim pe scenă şi să dansăm cât se poate de mult, să bucurăm publicul cu un nivel înalt în ceea ce facem.
Nu. Acest lucru nu l-am observat decât în momentul în care a venit vorba de bani. Momentul în care a început să se vorbească despre cine câştigă, cât câştigă. Şi după aceea a început, într-adevăr, să apară o ostilitate între artişti.
Dan Turturică: Până la urmă, cât câştigă un balerin străin?
Alina Cojocaru: Sincer, eu nu le ştiu contractele şi nu pot să vă spun. Dar, în medie, ştiu că se începe de la o sumă mică, în jur de 200 de euro, şi creşte. Cea medie este de 500 de euro, asta ştiu sigur. Este media generală pentru un artist străin. Şi în teatru mai este un balerin străin care are o sumă mai mare.
Dan Turturică: Şi cum sunt acest onorarii faţă de cât câştigă balerinii români?
Alina Cojocaru: Diferenţa este aceasta. Un balerin străin la suma de 500 de euro, nu toţi, unii au chiar mai puţin şi unii mai mult, nu este plătit două luni pe an şi nu are nicio asigurare inclusă, nici medicală, nici pensie...
Dan Turturică: Deci trebuie să-şi plătească din banii lor aceste contribuţii?
Alina Cojocaru: Da. Exact. Pe când un artist român, în special cei care au contracte pe viaţă, statul plăteşte, în afara salariului, chiria pentru locuinţă şi beneficiază de tot ce oferă statul, pensie şi asigurare medicală. Contribuţii şi tot. Şi au acest salariu 12 luni pe an. Ceea ce... S-a făcut la un moment dat o socoteală şi, din păcate, nu sunt destul de pregătită să vă spun exact, dar se ajunge cam aproape la aceiaşi bani.
Dan Turturică: Aţi văzut reacţiile violente ale unor angajaţi ai Operei, care spuneau ”afară cu străinii din ţară”. Pentru cei care ne urmăresc şi nu sunt familiarizaţi cu mediul artistic, de ce este nevoie de balerini străini? De ce nu se poate face balet de calitate doar cu balerini români?
Alina Cojocaru: Ne-am dori şi poate în viitor vom reuşi acest lucru. Dar când Johan a fost rugat să preia această trupă şi să o aducă la un nivel internaţional, sau măcar să-i ridice nivelul pe cât este posibil, s-a lovit de marea descoperire că nu avem balerini în ţară.
Am avut 2-3 elevi care au venit la audiţii şi am avut peste 250-300 de străini care au venit din toate părţile lumii, care au vrut să vină să lucreze în teatrul nostru. Nu mă miră, pentru că am ştiut în trecut câţi elevi şi studenţi au încercat să ia legătura cu mine, să-i sfătuiesc unde să se ducă la şcoală şi în alte teatre, să danseze.
Nu este dorinţă sau încredere de a rămâne la noi în teatru. Şi având spectacole mari, în care avem nevoie de balerini să susţinem aceste spectacole care sunt la nivelul la care am dorit să ajungem...
Ultima premieră, „Manon”, cred că a fost relevantă pentru direcția în care ne îndreptăm, pentru ce este posibil. Dacă aş fi acum un elev la şcoala de balet, aş avea speranţă că acesta va fi un teatru în care aş vrea să lucrez.
Dan Turturică: Realizaţi, totuşi, că sună extrem de trist şi, în mod cert, supărător pentru mulţi români, această afirmaţie că dansatorii şi balerinii români nu sunt la nivelul la care ar trebui să fie. Nu este o doză de subiectivism în această apreciere?
Alina Cojocaru: Problema este că este talent în ţară. Nu este neapărat vorba că nivelul nu este înalt. Dar au plecat. Nu au rămas în ţară. Asta este problema. Că tot talentul românesc şi artiştii cei mai talentaţi au făcut o altă alegere. Probabil că nici eu nu sunt un exemplu prea bun, pentru că eu am reuşi ce am reuşit datorită acestor posibilităţi, din alte ţări. Şi dorinţa cea mai mare ar fi, poate, să oferim unui artist un motiv să-şi dorească să rămână în ţară.
Vorbeam mai devreme de salarii, aceste lucruri urâte care s-au spus, „afară cu străinii”, m-au făcut să mă întreb de ce nu îndrăznesc să zică: „De ce să nu câştigăm şi noi atât cât merităm?”. Nu aceasta ar fi fost o luptă mai dreptă? Nu aceasta ar fi fost lupta unui artist care să zică „şi noi merităm ca şi ei”?
Poate acest lucru m-a durut mai mult decât cuvintele. Faptul că nu au realizat că este o posibilitate pentru ei să lupte pentru o cauză dreaptă. Că nu străinii sunt de vină pentru salariile lor. Şi, pe de altă parte, aş îndrăzni să spun că salariul unui artist în alte ţări este mult peste ce primeşte un străin la noi în ţară.
Dan Turturică: Şi cu toate acestea, unii dintre ei au ales să vină în România.
Alina Cojocaru: Da. Exact.
Dan Turturică: De ce au făcut-o?
Alina Cojocaru: Cei mai mulţi dintre ei au crescut admirând munca lui Johan. Admirând felul în care a vorbit, în care a predat şi cum este ca om şi ca artist. Nu a fost nevoie de mult timp ca lumea să afle că el este la noi, în România, la Bucureşti, şi de reuşitele de aici.
Ce are Johan în spate, pe lângă faptul de a spune, are rezultate. Are rezultate care au fost admirate la noi în ţară şi care au fost admirate peste tot. Acuma mă întreabă lumea din afară: Când sunt audiţii în Bucureşti? Vreau să vin şi eu. Pe ce email să trimit CV-ul? Pentru că nu numai rareori, este chiar unic în lumea artei să obţii astfel de rezultate în numai doi ani.
Citiți la link-urile de mai jos răspunsurile Alinei Cojocaru la întrebări despre relaţia sa şi a lui Johan Kobborg cu noua conducere interimară a Operei şi cu ministrul Culturii:
EXCLUSIV: Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, interzişi în Operă
EXCLUSIV. Alina Cojocaru: Protestatarilor de la Operă le este frică de schimbare
EXCLUSIV. Alina Cojocaru: Ne-au susţinut mulţi oameni, nu şi ministrul Culturii
EXCLUSIV. Alian Cojocaru: În lume, limba de conversaţie în balet este engleza, nu româna
EXCLUSIV. Alina Cojocaru: Mi-a fost teamă că se va termina aşa
