"Ai impresia că tânăra generație nu vrea să știe că un conflict nesoluționat, la câteva zeci de kilometri de Chișinău, ar putea readuce vremurile războiului"

„În momentul în care corpul electoral din stânga Nistrului se va atașa electoratului prezent în Republica Moldova, echilibrul fragil de astăzi (care dă câteva procente în favoarea forțelor pro-europene sau pro-ruse, la fiecare alegere a parlamentului sau președintelui) se va transforma într-un avantaj solid și pe termen lung în favoarea celor din urmă”, consideră profesorul Eugen Srăuţiu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Însă, observă acesta în interviul acordat Digi24.ro, dobândirea de către Transnistria a unui statut special în interiorul Republicii Moldova „este absolut necesar”.

Digi24.ro: „Nu cred că există modalități de a obține rapid un proiect de soluționare a conflictului. Și astfel ajungem la politica pașilor mici, atâta timp cât nu avem toate elementele constituante pentru alte proiecte”, spunea, recent, deputatul Eugen Carpov, într-un interviu acordat Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean, pe care îl coordonaţi. Concret, ce înseamnă „paşii mici” care se fac acum pe relaţia Chişinău-Tiraspol?

Eugen Străuţiu: Politica „pașilor mici” este o strategie agreată deopotrivă de către Chișinău și Tiraspol, mediatori și observatori, și vizează avansarea în reglementare prin rezolvarea unor teme care să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de dezvoltare a comunităților și locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, fără abordarea principială a soluției politice.

Sunt în curs de rezolvare, cu șanse evidente de succes, probleme precum funcționarea școlilor cu grafie latină din stânga Nistrului (care se află sub autoritatea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova), reluarea dreptului agricultorilor din raionul Dubăsari de a-și prelucra terenurile agricole aflate după traseul Camenca-Tiraspol (un mecanism din anul 2006 a fost reluat din 1 august curent), asigurarea dreptului de a participa în circulația internațională pentru autoturismele transnistrene (din 9 octombrie, mijloacele de transport documentate în punctele de înmatriculare din Râbnița și Tiraspol, care dispun de certificate de înmatriculare permanente și plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, sunt admise în traficul rutier internațional), apostilarea diplomelor absolvenților Universității „Taras Sevcenco” din Tiraspol de către autoritățile de la Chișinău (astfel încât absolvenții să poată evolua pe piața muncii din străinătate). Ne așteptăm, în viitorul apropiat, ca părțile să negocieze problema telecomunicațiilor (Chișinăul și Tiraspolul evolueză în spații telecomunicaționale diferite, cu efecte asupra tarifelor reciproce și internaționale, stânga Nistrului fiind mai limitată în accesul la telefonia internațională). Poate, într-un viitor mai îndepărtat, vom vedea soluții la problemele liberei circulații și dosarelor penale deschise la Chișinău și Tiraspol unor locuitori de pe teritoriul necontrolat de către autoritățile constituționale – dar aici discuțiile sunt anevoioase, fiind foarte aproape de domeniul politic, pe care părțile îl înțeleg în parametri diferiți, sau chiar opuși.

Digi24.ro: Sunt voci care privesc cu neîncredere „paşii mici” cu care încearcă să se apropie Transnistria şi Republica Moldova, având în vedere câştigurile în termeni de legitimitate şi consolidare a statalităţii pe care le-ar urmări autorităţile separatiste. Consideraţi întemeiate aceste temeri?

Eugen Străuţiu: În termeni tehnici, cedările sunt reciproce, iar beneficiile, de asemenea. S-a negociat mult pentru dosarele încadrate strategiei „pașilor mici” – întâi pentru stabilirea listei, apoi pentru identificarea soluțiilor. În acest moment, niciuna dintre părți nu declară satisfacție totală sau nemulțumire absolută – ceea ce este un indicator clar al compromisului.

Din punct de vedere politic, însă, la Chișinău și din partea unor reputați analiști străini se constată un curent critic la adresa tacticilor Guvernului Republicii Moldova. Observația principială se referă la faptul că platforma de negociere „5+2” („Conferinţa Permanentă pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană”) a stabilit, încă din anul 2012, trei coșuri tematice pentru viitoarea interacțiune între părți: social-economic / problematica de drept, umanitară și drepturile omului / aspecte instituționale, politice și de securitate. Din acel moment, partea transnistreană a refuzat categoric abordarea celui de-al treilea coș, care ar presupune negocierea politică reintegrării Transnistriei în cadrul legal al Republicii Moldova. Opțiunea categorică a Tiraspolului este independența, urmată de integrare în Federația Rusă. Guvernul de la Chișinău a trebuit să opteze între negociere la primele două coșuri sau încetarea procesului – de unde serioase riscuri de escaladare.

Pe acest fond, criticii „pașilor mici” atrag atenția că Guvernul Republicii Moldova renunță la atribuțiile sale suverane atunci când, de exemplu, apostilează diplome eliberate la Tiraspol de către o universitate care nu evoluează în sistemul de educație național (organizată după modelul Federației Ruse) sau acceptă pentru plăcuțele de înmatriculare ale autoturismelor din stânga Nistrului un model separat de modelul oficial. Și totuși, se produce și un beneficiu politic al Chișinăului, în aceste cazuri: absolvenții din Tiraspol și posesorii de autoturisme transnistreni (cu condiția de a deține permise de conducere auto și pașapoarte tehnice moldovenești) se înscriu în registrele administrative ale Republicii Moldova, iar prin aceasta își asumă răspunderi legale – inclusiv sub aspectul tragerii la răspundere conform legislației naționale.

Digi24.ro: Cum caracterizaţi abordările pe care le au Preşedinţia şi Guvernul Republicii Moldova în chestiunea soluţionării conflictului transnistrean? Există diferenţe?

Eugen Străuţiu: În primul rând, există o diferență de capacitate.

Procesul de negociere este atributul Guvernului, care, în acest scop, a instituit funcția de Viceprim-ministru pentru Reintegrare – ocupată în prezent de către doamna Cristina Lesnic. Aceasta conduce structura specializată a Cancelariei de Stat – Biroul Politici de Reintegrare, și coordonează activitățile tuturor autorităților administrației publice în procesul reintegrării. Nu în ultimul rând, coordonează activitatea în Grupurile sectoriale de lucru, care negociază aspectele tehnice ale reglementării. Astăzi sunt constituite grupuri sectoriale pentru economie, comerţ şi activitate comercială externă; pentru agricultură şi ocrotirea mediului; pentru educaţie; pentru transportul auto şi dezvoltarea infrastructurii drumurilor, în interiorul căruia activează și subgrupul de lucru pentru transport feroviar şi comunicaţii; pentru telecomunicaţii şi servicii poştale; pentru actele de stare civilă şi documentarea populaţiei; pentru drepturile omului; pentru demilitarizare și întărirea securității; pentru combaterea criminalității și situații excepționale; pentru probleme vamale; pentru probleme sociale şi ajutor umanitar; pentru ocrotirea sănătăţii. Așadar, tot acest sistem de negociere mobilizează sute de funcționari guvernamentali, coordonați în mod unitar. În acest timp, Președinția se bazează pe o structură minimală de consiliere pe tema transnistreană, coordonată de către domnul Vasilii Șova.

În condițiile în care Președintele nu este decident, ne apare o diferență strategică de abordare a soluționării conflictului.

Președintele se coordonează cu Federația Rusă (fiind numeroase discuțiile cu Vladimir Putin și agenți guvernamentali de la Moscova) și încearcă să convină măcar linii directoare cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Este adevărat, întâlnirile celor doi s-au soldat, de fiecare dată, cu concluzii diferite: Igor Dodon insistă ca principiu de negociere pe revenirea raioanelor din est în spațiul constituțional al Republicii Moldova, păstrând variabilă doar formula de autonomie. Vadim Krasnoselski nu a cedat absolut deloc de la programul independentist al Tiraspolului, pe un ton aflat la limita diplomației.

În acest timp, Guvernul consideră Federația Rusă drept principalul adversar în calea rezolvării definitive a conflictului, și negociază doar în formatele stabilite. Presa a comentat adesea despre faptul că Guvernul și Președinția nu se coordonează în acțiunile lor concrete, dar nici în principii.

Digi24.ro: Să pornim de la trei momente. În 20 Octombrie 2017, Chişinăul cere ONU ca subiectul privind retragerea trupelor ruseşti din regiunea transnistreană să nu fie inclus pe agenda şedinţei din 23 octombrie 2017. În continuare, la 13 iunie 2018 este votată o rezoluţie ONU, dar ea nu face referire la aşa-numiţii pacificatori, ci doar la trupele GOTR. În septembrie 2018, aşa-numitul ministru de Externe de la Tiraspol spune: „noi nu facem diferenţa între Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) şi forţele de pacificare. (...) Mecanismul operaţiunii de pacificare va rămâne neschimbat până nu vom găsi o formulă finală pentru reglementarea transnistreană”. Cum trebuie interpretat acest numitor comun pe zona prezenţei militare ruse, la care Chişinăul şi Tiraspolul par să fi ajuns?

Eugen Străuţiu: Să remarcăm că toate acțiunile de politică externă prin care, recent, Chișinăul a obținut poziții internaționale pentru retragerea trupelor ruse, sunt inițiativa Guvernului și au fost criticate de către Președinte. Nu există o abordare unitară a Chișinăului - dar, din nou, poziția președintelui este mai slabă.

Nu aș vedea neapărat un numitor comun pe care s-au așezat Chișinăul și Tiraspolul, la tema prezenței armatei ruse. Mai degrabă este o conjunctură determinată de apropierea alegerilor parlamentare la Chișinău (februarie 2019). În mod obiectiv, Guvernul nu mai proiectează strategii importante dincolo de această dată. Oricând, guvernele sau președinții care se vor succeda la Chișinău pot relua și avansa tema de acolo unde se află în prezent.

Poziția principială a Guvernului Republicii Moldova se poate rezuma astfel. GOTR este o derivată din fosta Armată a 14-a și se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, unde păzește depozitele cu muniţii din Colbasna. Rusia susţine că trupele sale au fost introduse pe teritoriul ţării înainte de dobândirea suveranităţii, când Moldova nu era subiect de drept internațional. A existat o încercare de reglementare a statutului GOTR în anul 1994, când între Chișinău și Moscova a fost semnat „Acordul cu privire la statutul legal, modalitatea şi termenii de scoatere a formaţiunilor militare a Federaţiei Ruse, ce se află temporar pe teritoriul Republicii Moldova” - care nu a fost ratificat de Duma de Stat a Federaţiei Ruse. Acest Acord trebuia să servească drept bază juridică pentru dislocarea temporară a trupelor ruseşti, stipulând și modalitatea de retragere a acestora. În consecință, GOTR nu dispune astăzi de statut juridic pe teritoriul Republicii Moldova.

În ce privește contigentul rus din Forţele Mixte de Pacificare, prezenţa acestor trupe este reglementată prin „Acordul de aplanare paşnică a conflictului militar în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, semnat de preşedinţii Republicii Moldova și Federației Ruse la 21 iulie 1992, urmat de adoptarea documentelor statutare ale Comisiei Unificate de Control. Articolul 4 al Acordului din 1992 reglementează că Armata a 14-a va respecta neutralitatea Republicii Moldova, și vor urma negocieri cu privire la statut, modalităţi si termene de retragere.

În fața acestor argumente, Moscova și Tiraspolul se prezintă pe o singură voce, invocând riscul ca retragerea GOTR să destabilizeze întregul format de pacificare.

Digi24.ro: Ce valoare le mai este atribuită la Chişinău unor documente de referinţă pentru dosarul transnistrean? De exemplu, Rezoluţia OSCE de la Istanbul (1999) nu face distincţie între cele două tipuri de contingente militare, iar în legislaţia Republicii Moldova se fac trimiteri la retragerea integrală a militarilor ruşi, deci sesizăm aceeaşi absenţă a distincţiei, ca parte esenţială a soluţionării conflictului transnistrean.

Eugen Străuţiu: Confuzia abordării provine din complexitatea problemei. În prezent, GOTR se antrenează intens sub comanda Districtului de Vest al Ministerului Apărării din Moscova (din care face parte), împreună cu trupele Tiraspolului. Cele două categorii de forțe defilează împreună în centrul Tiraspolului la sărbători politice locale sau la data de 9 Mai. Guvernul Republicii Moldova consideră intolerabilă prezența și activitatea GOTR și a luat măsuri efective. Spre exemplu, militarii veniți din Federația Rusă pentru a-i înlocui pe cei care au încheiat stagiul militar au fost întorși în țara de origine de la Aeroportul Chișinău sau oriunde pe teritoriul republicii unde au fost identificați.

Așadar, Tiraspolul (fără îndoială, în coordonare cu Moscova) invocă participarea GOTR la formatul de pacificare, în scopul menținerii trupelor ruse pe loc; Chișinăul acuză sprijinul fățiș pentru structurile militare ale Tiraspolului și încălcarea principiului constituțional al neutralității Republicii Moldova, prin prezența unor trupe străine pe teritoriul său.

Conexând cele de mai sus cu problema reglementării transnistrene, Tiraspolul consideră că retragerea trupelor ruse poate fi negociată după obținerea acordului politic (aici avem o poziție comună cu Federația Rusă și, se pare, cu a președintelui Igor Dodon), iar Chișinăul consideră că nicio soluție viabilă nu poate fi decisă cât timp trupele ruse se află în stânga Nistrului.

Digi24.ro: Ce mutaţii în politica de la Chişinău, ori în dinamica regională au impulsionat abordarea de azi a autorităţilor moldovene, care par foarte tentate să privilegieze soluţionarea politică înaintea celei militare?

Eugen Străuţiu: Este o constantă a procesului de reglementare, spre deosebire de felul în care au evoluat lucrurile în cazul celorlalte conflicte înghețate de la marginile fostei Uniuni Sovietice. Chiar atunci când am auzit amenințări cu reluarea luptelor, au fost declarații tactice cu scop politic, niciodată în mod serios considerate la Chișinău sau Tiraspol. Într-atât de îndepărtată pare soluția militară pentru societatea moldovenească, încât sondajele de opinie aplicate la Chișinău dau problema transnistreană, în ierarhia riscurilor social-politice, pe o poziție inferioară - după sărăcie, corupție, nevoia de locuri de muncă. Ai impresia că tânăra generație nu mai știe și nu vrea să știe că un conflict nesoluționat, la câteva zeci de kilometri de Chișinău, ar putea readuce vremurile războiului. În schimb, structurile de forță de la Chișinău și Tiraspol par că se pregătesc continuu pentru această eventualitate nefericită.

Și factorii internaționali au presat părțile în conflict pentru o abordare pacifistă. Este interesant faptul că poziția radicală a Ucrainei (aflată în război nedeclarat cu Federația Rusă) a contat puțin în radicalizarea pozițiilor Chișinăului.

Digi24.ro: Este dobândirea de către Transnistria a unui statut special în interiorul Republicii Moldova un subiect care are şanse să devină de actualitate în următoarea perioadă?

Eugen Străuţiu: Este absolut necesar. Raioanele din est nu pot fi reintegrate în formula administrativă dinainte de separare – lucru recunoscut și de legislația adoptată la Chișinău în 2005, care introduce ideea statutului juridic special.

Dincolo de Nistru funcționează și s-au consolidat instituții și mentalități care nu pot fi ignorate, și care presează puternic spre independență. Acest corp social poate fi readus în cadrele aceluiași stat doar oferind un compromis complicat între nevoile administrative ale statului unic și comportamentul de corp social puternic individualizat al societății din stânga Nistrului.

Alternativa este forța. În această ipoteză, rezultatul nu este pentru nimeni previzibil.

Digi24.ro: În eventualitatea acordării unui statut special pentru Transnistria, poate fi acesta configurat astfel încât să nu confere Rusiei pârghii concrete de influenţare a politicii externe şi interne a Republicii Moldova? Ori, din contra, cele două elemente nu pot fi sub nicio formă separate?

Eugen Străuţiu: În precedentele proiecte de reglementare a conflictului, lansate de către diverși politicieni sau politologi, creșterea influenței factorului rus a fost o constantă, în grade și formule diferite.

Simplificând foarte mult problema, în momentul în care corpul electoral din stânga Nistrului se va atașa electoratului prezent în Republica Moldova, echilibrul fragil de astăzi (care dă câteva procente în favoarea forțelor pro-europene sau pro-ruse, la fiecare alegere a parlamentului sau președintelui) se va transforma într-un avantaj solid și pe termen lung în favoarea celor din urmă.

Digi24.ro: În tot acest puzzle de interese, iniţiative, ori obiective strategice mai mult sau mai puţin recunoscute de către părţi – de la cele două direct vizate, până la vecinii lor, marile puteri şi instituţiile internaţionale – cât de proeminent mai este rolul jucat de România?

Eugen Străuţiu: România nu este parte în procesul de negociere. În platforma decisivă pentru viitorul problemei transnistrene, cunoscută drept „5+2”, (Chișinăul și Tiraspolul în calitate de părți; Federația Rusă, OSCE și Ucraina în calitate de mediatori; Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii în calitate de observatori), România are implicarea pe care i-o permite calitatea de membru în Uniunea Europeană și OSCE. O voce mai puternică în primul caz și mai slabă în cel de-al doilea, având în vedere calitatea Federației Ruse de membru OSCE și sistemul decizional de acolo – care presupune unanimitate.

România sprijină poziția Guvernului Republicii Moldova cu mijloacele de care dispune. Recent, Viceprim-ministrul pentru reintegrare Cristina Lesnic a fost primită la București de către Ministerul Afacerilor Externe (consultându-se la nivel de ministru și secretar de stat), dar și cu Consilierul prezidențial pentru politică externă din România, Bogdan Aurescu, apoi cu Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall. Toate acestea în avanpremiera întrevederii lui Teodor Meleșcanu cu Franco Frattini, Reprezentant Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, însoțit de noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch. Desigur că temele ridicate de către doamna Lesnic au ajuns la Franco Frattini, cu greutatea sprijinului românesc.

Tema cea mai puternic asumată de către România este continuitatea și funcționalitatea școlilor cu grafie latină din stânga Nistrului, pentru care s-au găsit formule de sprijin material, didactic și simbolic. Mulți dintre profesorii de acolo sunt cetățeni români și au fost decorați de către președinții statului nostru.

Suntem obligați să consemnăm mai multe voci autorizate de la Chișinău, care cer implicarea directă a României în procesul de reglementare.

Remarcăm, în final, că statul român nu întreține relații cu structurile de facto de la Tiraspol, având în vedere statutul lor nerecunoscut. Dar sunt constituite alte formule care să marcheze interesul firesc al societății românești pentru ceea ce se întâmplă la numai 150 kilometri de granița sa. Un investitor român a deschis recent o fabrică, iar agenți economici români derulează contracte acolo (desigur, mult sub potențialul lor). În planul expertizei politice, dau exemplul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean ca structură de cercetare a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (pe care îl coordonez), care a implementat mai multe proiecte de cercetare în cooperare cu experți din Chișinău, Tiraspol și Moscova, și care oferă decidenților politici, analiștilor și publicului cărți, reviste, studii, articole, analize, interviuri și rapoarte de cercetare care pot informa și orienta interesul românesc pentru realitatea transnistreană.

*Profesorul Eugen Străuţiu coordonează Laboratorul pentru Analiza Conflictului Trannsitrean (LACT) din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu