Știm deja că anul 2024 este unul eminamente electoral la nivel global, cu valuri de alegeri în peste 60 de țări, cu 50% din populația lumii votând în zone de importanță strategică. Mai știm că manipularea peisajului politic și a discursului public din statele democratice reprezintă cea mai ieftină, eficientă și, ca atare, cea mai utilizată tehnică a războiului hibrid purtat de forțele antiliberale împotriva Uniunii Europene, a Statelor Unite și a aliaților acestora.
Tot de domeniul cunoașterii comune ține și faptul că în fiecare țară care va găzdui alegeri în acest an există (cel puțin) un partid sau un politician exotic, „antisistem”, de extremă dreptă (uneori de extremă stângă și dreaptă, pentru că, așa cum ne-a învățat Norberto Bobbio, distribuția „liniară” stânga-dreapta se curbează spre margini, unde faciștii și comuniștii se pot suprapune în voie).
Din Olanda până în Bulgaria, acest partid/candidat turbulent atacă în mod sistematic valorile euroatlantice și liberale, precum și organizațiile internaționale care ne definesc (UE, NATO), promovând în schimb știri false, teze conspiraționiste și narative antioccidentale. Din Franța până în Ungaria, acest partid este aproape întotdeauna asociat cu statul agresor Rusia, care se dovedește frecvent principalul său finanțator – chiar dacă pe căi ocolite.
Să nu ne facem iluzii: în anul electoral 2024, Kremlinul va investi masiv – și nu numai Kremlinul; Teheranul, de exemplu, are o capacitate semnificativă de agresiune hibridă – în aceste partide de destabilizare sistemică, al cărui rol este să genereze confuzie și instabilitate până la punctul în care UE sau SUA să-și piardă capacitatea de a acționa rapid și limpede, de pildă, în sprijinul Ucrainei. Iar sarcina acestor forțe distructive este facilitată de expansiunea instrumentelor de inteligență artificială, care pot multiplica la infinit mesajele toxice ale partidelor extremiste, ocupând pur și simplu prin suprasaturație spațiul public.
Există însă un al doilea factor – mult mai pernicios – care multiplică exponențial discursul extremist: tentația partidelor sistemice de a confirma mesajele radicale din grabă și din presiunea rezultatelor electorale. Este, nota bene, o capcană greu de evitat, pentru că partidele frecventabile – mai ales cele de opoziție sau cu cifre mici în sondaje – chiar sunt în situația foarte dificilă de a genera știri vizibile într-un peisaj mediatic unde extremiștii defilează pentru că „fac spactacol” facil și strident. În goana după procente vitale și chiar supraviețuire electorală, partidele sistemice se pot trezi frecvent – pe fondul unei analize superficiale, nu al unor intenții antioccidentale – îngânând, potențând, legitimând discursul malign al jucătorilor antisistem. Iar experiența istorică ne învață acest adevăr banal: întotdeauna radicalul pur și dur, extremistul get-beget, câștigă pe termen lung în fața excentricului de ocazie.
Eu cred că anul hiperelectoral 2024 ar trebui abordat de partidele sistemice din spațiul euroatlantic în baza unui cod etic, a unui pact politic prin care să fie delimitate clar instrumentele atacului discursiv legitim, chiar dacă dur, de tehnicile de comunicare care țin de dezinformare și de surparea deliberată a încrederii în valorile occidentale. Voi oferi un exemplu (ales, deliberat, din afara spațiului euroatlantic): când o mare explozie a fost înregistrată la un spital din Gaza, o serie de voci lipsite de credibilitate (Hamas, Iran, Hezbollah) s-au grăbit să acuze statul Israel de un atac deliberat și cinic. Totuși, acestor proteste îndoielnice li s-a alăturat, pentru scurt timp, o voce respectată și credibilă din regiune. Mesajul său puternic, venit pe fondul emoțional al unei săptămâni încărcate de tensiune, fără a mai aștepta o verificare, a generat o veritabilă criză internațională – și a fost nevoie de un efort susținut de cercetare și comunicare din partea Israelului pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială, că spitalul din Gaza fusese lovit, dintr-o eroare tehnică, chiar de o grupare teroristă palestiniană. Astfel de episoade trebuie evitate în campaniile electorale care urmează, în baza unei metodologii pe care partidele sistemice și-o pot asuma în prealabil.
Știrile plecând de la care un partid se poziționează trebuie confirmate în prealabil – doar extremiștii câștigă atunci tot spectrul politic e obligat să reacționeze la fake news. Rivalii politici din spațiul politic frecventabil nu trebuie să se grăbească să profite de documente îndoielnice, care – apărute din senin din cine știe ce sursă Fancy Bear cu o săptămână înainte de alegeri – vor urmări doar să crească șansele candidatului de extremă dreapta. Astfel de documente trebuie verificate temeinic, pentru că ele vor avea în spate un expeditor evident și un interes clar, care este antinațional și antieuropean.
Sunt doar două exemple. Partidele sistemice au specialiști în comunicare care înțeleg însă în detaliu atât mecanismele luptei politice fair-play, cât și instrumentarul războiului hibrid purtat de Kremlin împotriva Occidentului. Acești specialiști au capacitatea de a scrie împreună un cod etic de comunicare responsabilă care – lăsând loc nelimitat pentru critică, luptă politică, combativitate – să evite însă capcanele și haosul pe care le pregătesc cu siguranță inamicii democrației care încearcă să profite de marele exercițiu democratic din 2024.
