Finalizarea unui dosar așteptată cu nerăbdare
Mai avem de așteptat foarte puțin pentru a putea spune cu adevărat că 2022 va rămâne în istorie ca un an bun pentru ia românească!
24 iunie este acum, în mod oficial, „Ziua Iei”. Legea a fost promulgată de Președintele României chiar săptămâna asta. Dacă asta înseamnă recunoașterea națională a importanței iei drept emblemă culturală a poporului român…ei bine recunoașterea internațională așteaptă imediat după colț.
Așteptăm cu nerăbdare ultima parte a acestui an, când dosarul cămășii cu altiță depus de România și de Republica Moldova va fi dezbătut în cadrul UNESCO. Și eu as vrea sa cred ca acest element al artei populare românești va ajunge acolo unde îi este locul: în patrimoniul cultural mondial.
De ce e important ca ia românească să fie inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO? Valoarea bunurilor incluse în această listă nu se rezumă neapărat doar la manifestarea culturală în sine, ci bogăția de cunoaștere și meșteșug care este transmisă dintr-o generația la următoarea.
Avem datoria de a duce mai departe această artă care ne individualizează și de a avea mare grijă de cămășile populare autentice pe care le deținem.
Este, însă, esențial ca noi piese să fie confecționate în continuare, respectând tehnicile și motivele tradiționale. Și să nu uităm niciodată: ia este fragilă și supusă capriciilor timpului! De aceea, avem misiunea, noi și generațiile de după noi, de a face în așa fel încât meșteșugul să nu fie pierdut!
Eu sunt absolut convinsă ca inclusiv în societatea modernă de mâine, ia va face parte din ceea ce ne definește, ne reprezintă, va rămâne un element de identitate națională, de spiritualitate.
Și va oferi în continuare unicitate poporului nostru în spațiul cultural european și universal!
- Etichete:
- ziua iei
- alina goghiu