În după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945, era într-o sâmbătă, armata rusă a ajuns la Auschwitz-Birkenau. Poate că multora le-a rămas în minte imaginea unor lagăre părăsite de naziștii care voiau să își salveze pielea. Dar la Auschwitz trupe germane au rămas să lupte, iar peste 200 de soldați sovietici au murit în această ciocnire până când ultimii 7.500 de deținuți salvați au apărut mai mult morți decât vii. În Germania nazistă Auschwitz-Birkenau era cel mai mare lagăr de concentrare, o oroare a istoriei în care și-au găsit sfârșitul peste un milion de evrei. Astăzi, anual, ziua de 27 ianuarie a devenit Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Niciodată nu vom putea înțelege pe deplin resorturile iraționale profunde care otrăvesc mințile antisemiților. Nu există în istorie nici cel mai mic argument economic, cultural sau de orice natură care să arate că îndepărtarea evreilor dintr-un spațiu ar fi adus prosperitate în vreo comunitate. Ba dimpotrivă. Nimeni nicăieri în istorie nu a produs nici cele mai firave probe care să arate că prin vreun loc comunitățile de evrei ar fi discriminat localnici, lucrurile au stat mai mereu pe dos. Izvoarele nesecate de ură ale naziștilor au transformat antisemitismul într-o dramă înfricoșătoare la o scară nemaiîntâlnită, într-o mașină de ucis și gazat la scară industrială.
În asemenea condiții este de o naturalețe desăvârșită să îți pui întrebarea „ce putem face, cum ne putem asigura că o asemenea nebunie nu se va mai repeta?” Printre nenumăratele stavile în calea memoriei construite după ce întreaga mașinărie nazistă a „soluției finale” a fost descoperită se numără și aceste date comemorative precum 27 ianuarie – Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Ne reamintim în acest fel în fiecare an că pe 27 ianuarie 1945 cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat. Aici fuseseră aduși, din 1940 până în 1945, evrei din toată Europa.
După ce întreaga grozăvie a planului nazist de a extermina toți evreii a ieșit la iveală s-au căutat modalități de memorizare. „Să nu uităm!” a fost sloganul celor care au înțeles că o dramă de asemenea dimensiuni trebuie să intre în memoria publică pentru a nu se repeta. Această zi – 27 ianuarie – este o zi a durerii și a comemorării celui mai sălbatic genocid din istoria omenirii. Este, de asemenea, o zi a eliberării, în sensul acela vechi și profund al desprinderii de un lucru negativ, a-l lăsa în urmă fără a-l uita cu scopul unui umanism bine înțeles, acela de a cinsti victimele și memoria lor.
Totuși, în pofida probelor copleșitoare, negaționismul nu a dispărut de la sine. Așa cum plastic scrie un economist ieșean pe care îl parafrazez, „balaurul sangvinar al lumii tribale nu a murit niciodată”. Ororile naziștilor sunt negate în baza unor teorii ale conspirației care mestecă la infinit aceleași falsuri dovedite și răs dovedite. Iar asta se întâmplă concomitent cu valorizarea unor persoane care au participat la politici grotești de jaf, violențe și de trimitere la moarte a sute de mii de evrei. Acest lucru arată că această zi de comemorare are o însemnătate cu atât mai mare și că trebuie prețuită, apărată, valorizată. 27 ianuarie nu este doar o zi de comemorare, este o zi în care trebuie să ne amintim că și astăzi avem de luptat împotriva unor neonaziști, negaționiști, antisemiți, neofasciști, legionari și neolegionari. În acest fel, comemorarea are și sensul de a combate persistența minciunii și a urii.
Umanismul, memoria și legea sunt armele corecte.
Răul este ca o buruiană, trebuie mereu smuls din pământ cu tot cu rădăcină.
