Actul oficial care proclamă eșecul luptei împotriva ”statului paralel”

De ce a căzut moțiunea împotriva guvernului Dăncilă? Pentru că Ludovic Orban s-a bazat, în clipa în care a anunțat-o, pe faptul că o eventuală condamnare a lui Liviu Dragnea îi va mobiliza pe adversarii acestuia din PSD să îi dea lovitura decisivă. Nu știm precis cine l-a convins pe liderul PNL că există o șansă reală ca moțiunea să fie votată de zeci de parlamentari PSD, mobilizați de Mihai Tudose și de alți lideri aflați în conflict cu Dragnea, dar calculul a ignorat o realitate cât se poate de evidentă.

De ani buni, niciun lider PSD nu își permite nici măcar să încerce un atac împotriva unui coleg într-un moment în care acesta are probleme cu justiția. Chiar și a lăsa impresia că se folosește de acțiunile procurorilor sau ale judecătorilor pentru a câștiga un avantaj politic intern este considerat un păcat capital. Riscul de a fi repudiat de marea majoritate a colegilor este maxim și de aceea nimeni nu îl va susține. Nu public, cel puțin. Și cu atât mai mult nimeni nu îl va urma într-un demers de contestare a altui coleg, indiferent cât de mult resentimente există împotriva acestuia.

Rădăcinile acestei componente esențiale a culturii pesediste sunt vechi. Dacă ar fi să punctăm primul moment în care s-a manifestat, acesta ar fi anul 1997, când deputatul Gabriel Bivolaru, acuzat de devalizarea BRD, a fost însoțit la Parchet de Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu și mulți alți lideri PDSR. A fost reconfirmată în 2011, când liderii PSD conduși de Victor Ponta s-au adunat în fața prefecturii Argeș, după arestarea prevetivă a baronului Constantin Nicolescu, acuzat de corupție. Dar și în 2017, când conducerea PSD l-a însoțit pe Liviu Dragnea la audierile de la DNA, în dosarul TelDrum.

La vedere, frăția pesedistă împotriva justiției și a ”statului paralel” a fost fără fisură. De aceea și atunci când liderii PSD s-au folosit de anchetele DNA sau de sentințele judecătorești pentru a câștiga lupte pentru putere în partid, au făcut-o pe ascuns, muțește, camuflându-și intențiile cu discursuri ipocrite, invocând acțiunile instituțiilor sau ale ”strazii”. Totul pentru a-și îngenunchia adversarii fără să poată fi acuzați deschis că au făcut-o în complicitate cu justiția sau cu serviciile de informații.

Așa se explică de ce în perioada 2012 – 2015, când Victor Ponta vitupera convingător împotriva justiției aservite lui Traian Băsescu, rivalii săi din PSD sau din USL erau evacuați, unul câte unul, din arenă iar el primea din ce în ce mai mult spațiu de manevră, pentru a controla partidul, guvernul și chiar alianța cu liberalii practic fără opoziție.

Puține voci din partid și destul de târziu au îndrăznit să mârâie și să spună voalat că Ponta una vorbește și alta face. Teama de ocrotitorii lui Ponta de la vârful SRI și DNA era la fel de mare ca și inhibiția de a vorbi pe față despre loviturile cu manta (instituțiile) în care se specializaseră liderii partidului.

Liviu Dragnea și-a început asaltul final la șefia PSD preluând de la Ponta metoda pe care o perfecționase trei ani. S-a folosit de începerea urmăririi penale împotriva șefului pentru a-l obliga să renunțe la conducerea partidului. Oficial, el nu avea niciun amestec. Nu putea fi acuzat de nimic. Era beneficiarul inocent al ghinionului care se abătuse asupra fostului coechipier. Așa a devenit președinte interimar al PSD.

Public, ataca DNA-ul și își reafirma susținerea pentru Ponta. ”Îl susținem fără rezerve ca premier. Rămâne prietenul meu. Suntem o echipă care îl sprijină ferm.” În spatele ușilor închise, însă, culegea roadele acțiunilor instituționale ale aliaților săi secreți și pregătea debarcarea definitivă a lui Ponta.

Ar fi votat Dragnea, în iunie 2015, după începerea urmăririi penale împotriva lui Ponta, în dosarul Turceni – Rovinari, o moțiune de cenzură împotriva guvernului PSD? Nici vorbă! Își dorea, însă, plecarea lui Ponta din fruntea partidului și a Executivului? Mai mult decât orice!

Dar nu ar fi îndrăznit niciodată să spună bărbătește lucrurilor pe nume și să acționeze curajos, în văzul lumii. De ce? Pentru că stigmatul infracționalității este singurul lucru care îi unește cu adevărat. Cum să-l invoce ca motiv de despărțire? Cine să ridice primul această piatră când știe precis că dacă o face este doar o chestiune de timp până va pieri, la rândul său, de ea?

Ce a ales să facă? Să aștepte cu răbdare un moment prielnic pentru a-i da brânci și din funcția de premier. Dacă nu ar fi existat tragedia ”Colectiv”, Dragnea ar fi așteptat, probabil, condamnarea în prima instanță a fostului său șef. Nici după ”Colectiv” nu a ieșit public să-i ceară demisia. Dar s-a folosit, în schimb, de prezența în stradă a zeci de mii de oameni revoltați pentru a-i spune că pune în pericol întregul partid și că trebuie să se sacrifice.

L-a crezut pe Dragnea, că îi pasă de partid? Nici vorbă! Dar când și-a dat demisia exact asta a spus. Că a făcut-o pentru a proteja partidul. I-a convenit această explicație, care îi conferea o ieșire cât de cât onorabilă, măcar în ochii colegilor, așa cum și lui Dragnea i-a convenit de minune că protestele i-au oferit un pretext perfect pentru a-i da lui Ponta un brânci pe scări, fără să pară o răzbunare cinică împotriva celui care i-a copt condamnarea în dosarul ”Referendumul.”

În poziția lui Dragnea se află azi Mihai Tudose și încă vreo câțiva lideri locali care îl vor debarcat cât mai rapid. Cu toate acestea, nici unul nu va îndrăzni să-i ceară public demisia pentru că a mai încasat o condamnare. De aceea, la ședința de vineri, au tăcut mâlc. Dacă în weekend am fi avut, din nou, sute de mii de oameni în stradă alta ar fi fost situația.

Nu rivalii din partid, ci strada, chipurile, l-ar fi împins pe Dragnea să contemple serios varianta demisiei. Ar fi urmat să plece nu pentru că o facțiune din PSD îi vrea gâtul, ci pentru că tot partidul ar fi avut nevoie de sacrificiul său. Cum a avut nevoie și de sacrificiul lui Ponta, în noiembrie 2015.

Așa se tranșează bătăliile pentru putere în cel mai mare partid din România. E nevoie de minciuni colective pe măsura gabaritului său ca să acopere dimensiunea gigantică a lașității și minciunilor pe care este clădit. E nevoie de cuvinte cât mai mari, justiție, democrație, responsabilitate, sacrificiu, ca să acopere abisul de lăcomie, cinism și iresponsabilitate care face posibilă jefuirea sistematică a avuției comune.

”Strada” nu s-a mobilizat în weekend. Nu pentru că nu și-a dorit să fie folosită ca să camufleze lipsa de curaj de la vârful PSD, ci pentru că marea majoritate a cetățenilor fug la rândul lor de responsabilitățile civice. Rămași fără pretext pentru acțiune, vajnicii dușmani ai lui Dragnea au procedat la fel ca el, în vara lui 2015, după începerea urmăririi penale împotriva lui Ponta. Tudose și ai săi aliați au urmat, docil, comandamentele șefului, s-au ținut departe de moțiune și s-au pus pe așteptat. Ce? O conjuctură favorabilă pentru a ne arăta cât de bărbați și de cinstiți sunt ei. Adică, să facă alții ceea ce ei nu îndrăznesc.

Din nefericire pentru Dragnea, eroarea de calcul și de execuție a lui Ludovic Orban și faptul că Ecaterina Andronescu s-a dovedit a fi singurul bărbat din PSD și a îndrăznit să-i ceară să facă un pas înapoi, sunt singurele vești bune pe care le-a primit-o în ultima săptămână. În rest, i s-au cam închis toate ieșirile de avarie.

Cea mai grea lovitură a primit-o din partea partenerului de guvernare. Anunțul lui Călin Popescu Tăriceanu, secondat disciplinat de Kelemen Hunor, că nu susține modificarea Codului Penal prin Ordonanță de Urgență și nici prin asumarea răspunderii în Parlament au transformat planurile revanșarde anunțate vineri de Dragnea într-un mare fâs. Dacă la asta adăugăm și refuzul șefului ALDE de a-l suspenda pe Iohannis, devine clar că variantele de contraatac ale partenerului său s-au îngustat considerabil.

Iar divergențele nu se vor opri aici. După cum scriam în urmă cu două luni, ”între interesele pe termen mediu și lung ale lui Liviu Dragnea și ale lui Călin Popescu Tăriceanu se cască o prăpastie din ce în ce mai mare.” Ceea ce înseamnă că vom asista la din ce în ce mai multe momente în care pozițiile PSD și ALDE față de cele mai sensibile teme ale momentului vor fi diametral opuse.

Nu este exclus ca deși Tăriceanu pare la fel de hotărât să mutileze legile justiției și să blocheze pentru totdeauna lupta anticorupție, în final ALDE să nu meargă până la capăt cu aceste planuri. Sau să susțină doar o parte din ele, pe cele mai puțin distructive. Sau să accepte fără să mai miște un deget eventualul lor eșec, peste câteva luni.

Luni, am putea avea deja un semn concret al acestei schimbări de atitudine, după ce se va lămuri dacă într-adevăr ministerul Justiției, condus de Tudorel Toader, a propus un prag de 1900 de lei pentru abuzul în serviciu, care nu îl ajută absolut deloc pe Liviu Dragnea. Dacă va fi confirmată informația apărută azi doar la nivel declarativ, gestul lui Toader nu va putea fi interpretat altfel decât că a ales să-și mențină loialitatea față de Tăriceanu și să respingă ofertele pe care i le-a făcut cu insistență de Liviu Dragnea, pentru a trece cu totul de partea sa.

De parcă nu ar fi fost suficient offsaidul în care l-a lăsat Tăriceanu, Dragnea asistă și la o nouă ofensivă din partea DNA. Decizia CCR care îi cere președintelui să o demită nu pare să o fi demotivat pe Laura Codruța Koveși. Din contră. Parcă a ambiționat-o și mai tare. Trimiterea în judecată a lui Sevil Shhaideh, în dosarul Belina, dar și faptul că DNA a făcut apel la sentința în care a primit 3 ani și șase luni cu executare și cere o pedeapsă mai mare, sunt semne pentru Dragnea că procurorii nu s-au lăsat intimidați de amenințările sale.

Și nu doar cei din DNA, dar și cei din DIICOT. După ce i-a amenințat public cum niciun politician nu a îndrăznit să amenințe un om al legii în ultimii 30 de ani, Dragnea a primit azi replica. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală ”in rem” după plângerea depusă împotriva premierului Viorica Dăncilă și a lui Liviu Dragnea, în contextul deciziilor luate pe marginea mutării Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Dar cea mai dură lovitură, după sentința de joi, șeful PSD a încasat-o de la 12 dintre partenerii externi ai României. Apelul Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Franței și al celorlalte nouă țări reprezintă un semnal de alarmă de o gravitate fără precedent. Nici la suspendarea lui Traian Băsescu, în 2012, nu s-a vorbit în termeni atât de duri. Pentru comparație, scrisoarea trimisă în februarie 2017, ca protest la adoptarea OUG 13, a fost semnată de doar șase țări. Astăzi, sunt 12!

Fiecare cuvânt din acest apel împotriva modificării Codului Penal și a Codului de Procedură Penală reprezintă nu doar o confirmare a riscului de scoatere a României din parteneriatele strategice ci și o declarație foarte puternică prin care se urmărește demontarea tuturor minciunilor care se spun de un an și jumătate despre presupusele abuzuri ale magistraților și ale ”statului paralel.”

”România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale.” Cum ar putea să ne încurajeze cele 12 țări să continuăm ”pe aceeași cale” dacă percepția lor asupra luptei anticorupție din România ar fi fost contaminată de uriașul efort propagandistic finanțat de politicieni și oameni de afaceri penali și pus în operă de o armată de jurnaliști-tonomate?!

Apelul partenerilor strategici de azi, 28 iunie, reprezintă actul oficial care proclamă eșecul campaniei de dezinformare interne și internaționale conduse de liderii puterii, prin care ei și aliații lor văzuți și nevăzuți au încercat să inventeze pretexte care să justifice salvarea infractorilor și să-și cumpere statutul de persecutați politic, prin transformarea grosieră a erorilor produse în anumite cazuri punctuale din excepții în regulă.

Apelul sancționează un an și jumătate de asalt neîntrerupt împotriva justiției, coordonate din Parlament și de la vârful unor partide și reamintește tuturor reprezentanților statului prioritățile reale ale României: consolidarea progreselor obţinute, evitarea oricăror pași înapoi şi apărarea independenţei judecătorilor şi procurorilor.

Iar dacă Liviu Dragnea mai avea nevoie de o confirmare că mesajul transmis inclusiv de ambasada SUA are întregul sprijin al echipei președintelui Trump, comunicatul de presă remis, miercuri, după întâlnirea de la Washington dintre Michael Pompeo, șeful diplomației americane, și vicepremierul Ana Birchall, indică explicit ”importanța de a menține progresele înregistrate în lupta anticorupție.”

Pompeo, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui SUA, nu putea trasmite alt mesaj câtă vreme inclusiv experții Departamentului de Stat care au analizat propunerile de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală au ajuns la următoarea concluzie devastatoare: ”ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane.”

Așadar, ceea ce face puterea legislativă de la București amenință chiar și elementele fundamentale ale cooperării de bază dintre România și SUA, dar și cu ceilalți parteneri strategici. Este mult mai grav decât în 2012, sau decât ce s-a încercat în ”Marțea neagră”, când schimbările vizau doar lupta anticorupție! Când au scris că ”pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane”, au vrut să spună că ne compromitem locul între țările civilizate ale lumii. 

Poate că Dragnea este decis să arunce în aer România, după ce a realizat că nu mai are de la cine să aștepte sprijin de aici, din interior, dar este clar că există și forțe care sunt la fel de decise să facă tot ce pot pentru a-l împiedica. Să sperăm că oamenii aflați în spatele liderului PSD vor înțelege care sunt riscurile pentru această țară dacă vor alege să lupte până la capăt pentru o cauză deja  pierdută.