Europa unită și puternică. Toți aveam nevoie să developăm această imagine rapid, după ce (prea) multe voci din spațiul public prevesteau apocaliptic că Uniunea Europeană va fi învinsă de pandemia de coronavirus, nu invers. Ziua de 21 iulie 2020, finalul summitului maraton de la Bruxelles, va putea intra în istorie drept ziua în care Europa și-a învins demonii dezbinării, ai populismului și izolaționismului, înțelegând că problemele comune necesită soluții comune și alegând cu înțelepciune și curaj calea solidarității. Pentru România, este ziua care ne-a dat cea mai mare șansă de dezvoltare din ultimii 30 de ani. Cât o generație.
Să recapitulăm. Liderii statelor membre au aprobat, după negocieri de patru zile și patru nopți, un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074,3 miliarde euro, repartizat pe șapte capitole („Piață internă, inovare și digital” - 132,8 miliarde euro; „Coeziune, reziliență și valori” - 377,8 miliarde euro; „Resurse naturale și mediu” - 356,4 miliarde euro; „Migrație și managementul frontierei” - 22,7 miliarde euro; „Securitate și apărare” - 13,2 miliarde euro; „Vecinătate și global” - 98,4 miliarde euro; și „Administrație publică europeană” - 73,1 miliarde euro).
De asemenea, a fost aprobat Fondul Next Generation EU de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din granturi nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro. O premieră în istoria spațiului unic european, dat fiind faptul că fondul se va baza pe împrumuturi făcute de Comisia Europeană în numele întregii Uniuni, la dobânzi mai bune decât România – și orice alt stat membru din regiunea noastră – ar putea atrage de pe piețele financiare. Vorbim de un semnal clar de „mai multă Europă”, ceea ce pentru România este o veste excelentă.
Ce a câștigat România la Bruxelles
Am participat personal la o parte dintre aceste negocieri, în spatele scenei, ca reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice în grupul de lucru de la Ministerul Afacerilor Externe, și pot să vă confirm că a fost, în cuvintele unei colege, „cel mai lung și mai dificil Consiliu European de până acum. În final, toată lumea a înțeles că avem nevoie de o strategie de relansare unitară, un nou Plan Marshall pentru Europa, de reală convergență, care să reînvie fundamentele care stau la baza construcției europene și transatlantice.
România și-a jucat cu măiestrie cărțile la Bruxelles. Vorbim despre o sumă impresionantă, fără precedent și, probabil, fără egal în următoarele exerciții financiare: 79,9 miliarde de euro pentru România, în mare măsură granturi nerambursabile. Aici nu e vorba doar de mulți bani, ci de fonduri care țin cont, mai mult ca oricând, de nevoile țării. Astfel, dacă ne uităm cu atenție, vedem că alocarea României pentru politica de coeziune este cu 7% mai mare față de cea din actualul exercițiu bugetar, iar politica de coeziune este cea mai importantă dimensiune pentru România pentru că permite continuarea și finalizarea investițiilor majore în infrastructura conectivă, în domeniul sanitar (spitale), în educație (școli, grădinițe etc.). Adică exact ceea ce ne lipsește și ne ține în loc cel mai mult azi.
Încă trei victorii mari obținute de România sub bagheta președintelui Iohannis. Prima: România a reușit menținerea nivelului de co-finanțare aplicabil în actualul exercițiu financiar, în ciuda presiunilor major de a crește acest nivel. Asta înseamnă o presiune mai mică pe buget, într-un context fiscal-bugetar complicat. A doua: România a reușit păstrarea regulii n+3 de dezangajare automată a fondurilor de coeziune. Ca și până în prezent, ne putem aștepta la întârzieri în implementarea marilor proiecte, din cauze multiple (proceduri întârziate de achiziții și obținerea avizelor, calitatea slabă a documentațiilor tehnico-economice, problemele neprevăzute apărute în execuția lucrărilor etc.); este vital să avem o marjă de siguranță care ne permite extinderea cu un an a termenului până la care vom putea cheltui fondurile alocate. A treia: România a cerut și a obținut o flexibilitate mai mare pentru transferul între fonduri, de până la 20%, precum și reguli favorabile privind concentrarea tematică, mai ales pentru regiunile slab dezvoltate. Aceste facilități înseamnă un grad mai mare de libertate în direcționarea fondurilor acolo unde avem nevoie mai mare de ele – mai multă infrastructură hard (autostrăzi, căi ferate etc.), mai puține programe soft (formări, seminarii etc.).
În plus, România va avea oportunitatea de a beneficia de fonduri din instrumentele și programele bugetare gestionate direct de Comisia Europeană, precum programele RescEU, mecanismul european de gestionare a crizelor. Sunt importante și creșterile bugetare de care beneficiază o serie de instrumente importante pentru obiectivele politice ale UE și ale România, cum este cazul Instrumentului de Pre-aderare, care sprijină politica de extindere a Uniunii. Țara noastră nu are decât de câștigat din aderarea unor state vecine, ceea ce ne-ar aduce dintr-o poziție periferică în piața unică europeană mai aproape de centrul de greutate al Europei, accelerând procesul de dezvoltare economică pentru România (explicația pe larg în raportul Băncii Mondiale „Orașe competitive” (p. 37), la care am avut onoarea să contribui în 2012-2013).
Nu pot să uit ce spunea fostul meu coleg, Marcel Ionescu-Heroiu, unul dintre cei mai apreciați specialiști ai Băncii Mondiale în dezvoltare urbană: Uniunea Europeană este cel mai de succes experiment din istoria umanității. Pe deplin de acord, iar România are imensa șansă să facă parte din acest proiect. Pentru euroscepticii, ajunge să spun că am câștigat net zeci de miliarde de euro prin apartenența la acest club, atât direct (pentru fiecare euro cu care am contribuit la bugetul Uniunii, am primit înapoi peste trei euro) cât și indirect (din apartenența la piața comună).
Mai mult, de la aderare și până azi, România a recuperat o bună parte din distanța de dezvoltare față de Vest, demonstrând un efect clar de convergență: dacă în 2007 eram cu PIB/capita la mai puțin de jumătate de media europeană, în 2019 eram la două treimi. Șapte orașe din top-10 european cu cea mai rapidă creștere sunt românești și cresc mai rapid decât Singapore în anii săi de glorie. Iar exemplele pot continua, dincolo de avalanșa de fake news care rostogolește obsesiv, în bătaia crivățului, aceleași minciuni răsuflate: că UE ne transformă în colonie, că UE nu vrea să ne dea banii (deși ne acordă flexibilități majore), că se amestecă în treburile noastre interne etc.
Din fericire, românii înțeleg foarte clar că Europa ne-a oferit și ne oferă oportunități de dezvoltare fără egal. De aceea am fost și rămânem printre cei mai entuziaști europeni (a se vedea rezultatele Eurobarometrelor din ultimii 13 ani).
Ce avem de făcut acum
E bine să înțelegem cu toții că avem alocate 80 de miliarde de euro, dar nu avem banii în cont. Apartenența la clubul european vine cu drepturi și beneficii, dar vine și cu obligații. Acestea sunt exprimate mai ferm ca oricând prin condiția – în premieră – privitoare la respectarea statului de drept de către toți cei care doresc să beneficieze de aceste fonduri.
România nu mai are voie să mai ezite nicio clipă, niciun pas, pentru că eventuala repetare a dezastrului din epoca 2017-2019, cu asaltul brutal asupra justiției, ne-ar costa crunt. Practic, ar duce la blocarea și pierderea acestor fonduri vitale pentru viitorul țării. Un motiv în plus să-i alegem cu mare grijă pe cei care vor conduce România și ne vor reprezenta în relația cu UE, SUA și partenerii strategici pe parcursul exercițiului financiar 2021-2027.
Totodată, trebuie să continuăm ceea ce am făcut bine în anii anteriori și să învățăm de la cei mai buni. Nu trebuie să căutăm exemple de bune practici prea departe; e suficient să mergem la Oradea primarului Ilie Bolojan, la Clujul lui Emil Boc, la Reșița lui Ioan Popa, la Ciugudul lui Gheorghe Damian (înțeleg că i se mai spune și „Ciugud to be true”).
Ingredientele succesului sunt aceleași peste tot: (i) o viziune politică și administrativă care să facă din fondurile europene prioritate zero, cu asumarea deciziilor luate pentru comunitate; (ii) o echipă de profesioniști în accesarea programelor europene, care să știe ce și cum are de făcut și să fie motivată pe măsură; (iii) un efort susținut pentru generarea de proiecte mature, cât mai din timp, pentru a putea accesa banii europeni într-un ritm accelerat (implică pregătirea de pe-acum a portofoliului de proiecte eligibile, inclusiv prin accesarea de asistență tehnică de nivel internațional); (iv) un sistem performant de management al investițiilor publice, pe întreg ciclul de proiect, de la idee la studiu de prefezabilitate și fezabilitate, proiect tehnic, execuție, operare și mentenanță, respectiv monitorizare și evaluare de impact; (v) o perseverență și o minuțiozitate aparte pentru parcurgerea eficientă a tuturor etapelor aferente unui proiect european.
Toate acestea trebuie să se întâmple în regim blitzkrieg. Dacă pentru fondurile de coeziune se păstrează regula n+3, fondurile din pachetul de relansare economică Next Generation EU trebuie angajate în următorii 2-3 ani. Cum vom reuși? Dincolo de cele cinci elemente de mai sus, avem nevoie și de o coordonare impecabilă la nivel central, pentru a asigura complementaritatea surselor de finanțare, mai ales în contextul în care România va putea accesa o mulțime de instrumente noi (în cadrul planului de relansare, a pactului ecologic european, prin intermediul instituțiilor financiare internaționale etc.). În trecut, principala problemă a noastră nu a fost lipsa banilor, ci capacitatea instituțională scăzută în gestiunea proiectelor complexe de infrastructură (despre asta am scris pe larg aici). E timpul să depășim acest complex.
Poate că partea cea mai bună cu aceste 80 de miliarde de euro este că ne dau șansa unei transformări profunde a modelului economic românesc. Pe scurt: investiții, investiții, investiții. Prin modul în care Europa a gândit acest pachet financiar, suntem obligați să apăsăm pedala dezvoltării prin finanțarea proiectelor majore în infrastructură, în educație, sănătate, agricultură, energie, mediu. Că o percepem sau nu, că o admitem sau nu, Uniunea Europeană ne modelează viitorul și ne ajută să o prindem mai repede din urmă, investind în acele domenii care generează salturi în dezvoltare și creștere economică sustenabilă.
Actualul guvern înțelege asta și, cu tot subiectivismul de care pot fi acuzat, cred că România are șansa să fie condusă în acest punct vital în evoluția ei de o echipă de profesioniști. Planul „Reclădim România” este, în fapt, un manifest pentru dezvoltare, cu priorități și proiecte bine definite, așa cum am explicat pe larg în această agora. Acum avem și resursele necesare pentru a transforma acest plan în realitate.
Și totuși, fondul bate forma? Ar fi și timpul
Toate acestea sunt lucruri de substanță, iar acest summit este o mare victorie a președintelui Iohannis, a diplomației românești și a noastră, a tuturor. În acest context, avem nevoie mai mult ca oricând de un consens transpartinic, de tipul declarațiilor de la Snagov din 1995 și 2001, pentru aderarea la UE, respectiv la NATO. Doar așa ne vom putea mobiliza cu toții în timp record și vom putea beneficia la maxim de această șansă cu care, să fim bine înțeleși, România nu se va mai întâlni prea curând.
Mi-e cu atât mai greu să-mi explic răutățile unor colegi de arenă publică. Nu, acest summit nu este despre o poză sau alta, despre un moment sau altul pe parcursul celor patru zile și patru nopți. Este despre ce a câștigat România și ce va face cu asta. Este diferența între formă și fond, într-o societate care se luptă de secole cu formele fără fond. În cuvintele marelui nostru înaintaș, Titu Maiorescu: „forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă...”
Astăzi România, Europa și lumea întreagă sunt la răscruce. Vremurile ne cer să fim deasupra lor și să transformăm o criză istorică în șansa unei generații. Tot profesorul Maiorescu ne-a lăsat aceste rânduri: „Evenimentele cele hotărâtoare se ivesc pe nesimțite. Limba de pe cumpăna soartei stă în echilibru: un grăunte mai mult, şi s-a hotărât mișcarea.” E timpul să punem fiecare măcar un grăunte în plus de partea binelui. Pentru România.
