Vremea în București se răcește considerabil. Prognoza meteo indică ploi și vânt puternic
Data publicării:
Vremea în București va continua să se răcească, iar cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab, relevă prognoza meteo specială, publicată miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Conform specialiştilor, în intervalul 24 octombrie, ora 13:00 - 25 octombrie, ora 9:00, îvremea în București va va fi rece, cu intensificări ale vântului în general de 50 km/h şi temporar, mai ales după-amiază, 60 km/h. În cursul nopţii, vântul va slăbi în intensitate şi va avea viteze în general între 35 şi 45 km/h.
De asemenea, cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab. Temperaturile vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă în București se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi între 2 şi 5 grade Celsius.
Pe parcursul zilei de joi, 25 octombrie, vântul va mai avea intensificări temporare, dar la cote mai reduse, cu viteze în general de 40 - 45 km/h, iar temperatura maximă va fi în jur de 14 grade.
Prognoza meteo în București emisă de ANM este valabilă până joi dimineața.