Meteorologii anunță că în următoarele ore vremea va fi deosebit de rece în toată țara, iar în unele zone temperaturile vor coborî spre o grade Celsius. Totodată, ei au transmis, miercuri, o informare meteo de ninsori și lapoviță la munte.
Informarea meteo a intrat în vigoare miercuri, la ora 10.00 și va fi valabilă 24 de ore.
În acest interval, vremea se menţine deosebit de rece în toată țara, iar temperaturile minime coboară până la 0 grade.
Astfel, la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 de metri, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10...15 l/mp), unde se va depune strat de zăpadă.
Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0...3 grade, favorizând izolat producerea brumei.
Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40...50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h.
Joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.
Vreme rece în Capitală, cu temperaturi minime între 7 și 9 grade Celsius
Până joi dimineață, temperaturile continuă să fie scăzute în Capitală. Cele minime se vor situa între 7 și 9 grade, anunță Administrația Națională de Meteorologie în prognoza specială pentru București.
În intervalul miercuri ora 10.00 – joi ora 10.00, vremea se va menține rece pentru această dată.
Cerul va fi înnorat și vor fi ploi trecătoare.
Editor : G.M.