Valul de căldură, canicula şi disconfortul termic accentuat se vor menţine în Bucureşti în următoarele două zile, însă pentru joi meteorologii anunță averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, valabilă în intervalul 23 august, ora 10:00 - 25 august, ora 9:00, miercuri temperatura maximă se va situa în jurul a 38 de grade, iar minima va fi de 20...22 de grade.
Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă.
Joi, valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua anterioară, însă vor caracteriza o vreme călduroasă. Disconfortul termic va fi în continuare ridicat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Îndeosebi ziua, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 33 de grade, iar cea minimă va fi de 19...21 de grade.
Editor : C.L.B.