Vineri va ploua în toată țara, cu excepția zonei sud-estice. Cantități mai mari de apă, ce pot depăși 25 l/mp, se vor acumula mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură și în zona subcarpatică aferentă. Vântul își va face simțită prezența la munte, în sudul și în sud-vestul țării. Temperaturile vor fi anormal de ridicate peste tot și vor atinge 25 de grade Celsius în sudul Munteniei și al Dobrogei.
Vremea va continua să fie deosebit de caldă chiar și la începutul săptămânii viitoare, cu toate că temperaturile vor mai pierde câteva grade. Weekendul va începe cu atmosferă însorită. Sâmbătă noapte, însă, vor apărea ploile în vestul și în sud-vestul țării, iar duminică, local și în Transilvania. Luni, câțiva stropi vor mai fi doar prin nord-vest și la munte.
În București, în orele următoare, soarele va străluci în voie și va ridica mercurul în termometre până la 22, poate chiar 23 de grade Celsius. La fel de cald va fi în Capitală și în weekend. Atmosfera orașului va fi însorită, iar unele condiții de ploaie vor fi duminică noaptea. Luni, acestea vor dispărea, norii vor fi puțini, dar temperaturile nu vor mai trece de 20 de grade Celsius.