Prognoza meteo pentru martie. Cum va fi vremea în prima lună de primăvară

Data publicării:
peisaj de primavara
Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă. FOTO: Shutterstock

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă până spre sfârşitul lunii martie, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 26 februarie - 25 martie.

Vremea în săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, dar şi deficitar în cele nordice, centrale şi estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 04.03.2024 – 11.03.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele nordice, vestice şi centrale.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Banatului.

Vremea în săptămâna 11.03.2024 – 18.03.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acestă perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Vremea în săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile vestice.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri