Marți, vremea va fi mai răcoroasă faţă de zilele precedente în sudul, centrul şi estul ţării, dar temperaturile vor mai reuşi totuşi să urce până la 11 grade Celsius. Ploi locale vor fi în sud-vestul şi în nord-vestul ţării, iar în rest burniţa poate apărea izolat. Vântul va avea intensificări doar prin sud-est.
Prognoza meteo pentru București
În Bucureşti, norii vor fi numeroşi în orele următoare. Temperaturile vor urca până la valori în jur de 8 grade după-amiază, iar vântul va adia uşor. Apoi, vremea se va răcori tot mai mult. În a doua parte a săptămânii, maximele nu vor mai trece de 4 grade, iar minimele vor avea valori de îngheţ. Norii vor fi o prezenţă zilnică şi vor exista condiţii de precipitaţii slabe până vineri.