Prognoza meteo pentru 27 aprilie - 10 mai. Cum va fi vremea de 1 Mai

Data actualizării: Data publicării:
Summer Weather Finally Takes Hold In Germany
FOTO; Gulliver/ Getty Images

În zilele următoare ne vom bucura de vreme caldă, cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii, urmând ca după data de 2 mai, vremea să se răcească. Iată prognoza meteo pentru perioada 27 aprilie - 10 mai.

Vremea în Banat

În Banat, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în creştere, până la valori ce se vor situa peste cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 22...25 de grade şi ale minimelor de 7...11 grade. În perioada 02-04 mai, vremea se va răcori, iar temperaturile diurne, cuprinse într-un ecart mediu de 17....20 de grade, vor fi uşor sub cele normale, iar cele nocturne se vor menţine comparabile cu cele din intervalul anterior. Pentru cea de-a doua săptămână de prognoză, estimările indică persistenţa unui regim termic caracterizat de valori mult peste mediile multianuale. În perioada 29 aprilie - 03 mai, temporar va ploua (vor fi averse însoţite de descărcări electrice), dar numai local, în zonele deluroase, se vor cumula cantităţi de apă în general moderate.

Vremea în Crișana

În Crișana, intervalul va debuta cu încălzirea vremii de la o zi la alta, până la valori ce se vor situa peste cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 21...25 de grade şi ale minimelor de 8...11 grade. În perioada 02 - 04 mai, temperaturile diurne vor fi în scădere şi se vor încadra într-un ecart mediu de 17....20 de grade, valori sub cele normale pentru începutul lunii mai, iar cele nocturne se vor menţine comparabile cu cele din intervalul anterior. Pentru cea de-a doua săptămână de prognoză, estimările indică persistenţa unui regim termic caracterizat de valori mult peste mediile multianuale. În perioada 29 aprilie - 03 mai, temporar va ploua (vor fi averse însoţite de descărcări electrice), dar numai local, în special în zonele deluroase, se vor cumula cantităţi de apă în general moderate.

Vremea în Transilvania

În Transilvania, în primele zile ale intervalului, vremea va fi în încălzire, astfel că temperatura aerului va ajunge la valori peste cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 19...23 de grade şi minime de 6...10 grade. În primele nopţi se vor înregistra încă valori negative, în special în depresiuni şi se menţin condiţiile de brumă. Perioada 02 - 04 mai va aduce o scădere a temperaturilor până spre valori diurne sub cele climatologic specifice, între 13 şi 17 grade, iar noaptea se vor înregistra între 2 şi 6 grade, mediat regional. Pentru cea de-a doua săptămână este estimată o încălzire semnificativă a vremii. În perioada 29 aprilie - 03 mai, temporar va ploua (vor fi şi averse însoţite de descărcări electrice), iar local se vor cumula cantităţi de apă în general moderate. Probabilitatea de ploaie va creşte din nou spre sfârşitul intervalului de referinţă.

Vremea în Maramureș

În Maramureș, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în creştere, până la valori ce se vor situa uşor peste cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 20...22 de grade şi ale minimelor de 6...10 grade. În perioada 02 - 04 mai, vremea se va răcori, temperaturile diurne, de 15...17 grade mediat regional, vor fi sub cele normale, iar cele nocturne se vor menţine comparabile cu cele din intervalul anterior. Pentru cea de-a doua săptămână de prognoză, estimările indică persistenţa unui regim termic caracterizat de valori mult peste mediile multianuale. În perioada 29 aprilie - 03 mai, temporar va ploua (vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice) şi se vor cumula cantităţi de apă în general moderate. Probabilitatea de ploaie va creşte din nou spre sfârşitul intervalului de referinţă.

Vremea în Moldova

În Moldova, între 28 aprilie şi 1 mai, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime ce vor ajunge la valori medii de 22...25 de grade, în timp ce minimele vor fi de 6...11 grade. Va urma un interval mai răcoros (02 - 05 mai), cu temperaturi însă apropiate de normal, ziua între 16 şi 19 grade, iar noaptea între 5 şi 9 grade, mediat regional. Ulterior acestei date, tendința va fi de încălzire semnificativă a vremii. Probabilitatea de ploaie (averse însoţite şi de descărcări electrice) va fi mai ridicată în perioada 30 aprilie - 3 mai când local se pot cumula cantităţi de apă în general moderate, însă mai ales în nordul şi în vestul regiunii.

Vremea în Dobrogea

În Dobrogea, până în data de 01 mai, vremea fi în încălzire, astfel că, în special în zona continentală, temperaturile se vor situa peste cele normale ale perioadei, cu medii ale maximelor de 20...25 de grade; valori mai scăzute se vor înregistra cu precădere în primele zile pe litoral. Minimele termice vor fi de 8...12 grade. Răcirea vremii ce se va resimţi în 02 şi 03 mai va determina valori diurne uşor sub mediile multianuale, de 16...18 grade, mediat regional. Ulterior vremea se va încălzi din nou, estimările indicând probabilitatea înregistrării unor valori cu mult peste cele climatologic specifice în prima jumătate a lunii mai. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată în perioada 01 - 04 mai.

Vremea în Muntenia

În Muntenia, intervalul va debuta cu încălzirea vremii de la o zi la alta, până la valori ce se vor situa peste cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 23...25 de grade şi ale minimelor de 8...11 grade. În perioada 02 - 04 mai, temperaturile vor fi în scădere şi se vor încadra ziua într-un ecart mediu de 16...19 grade, valori sub cele normale pentru începutul lunii mai, iar cele nocturne vor fi de 6...9 grade. Pentru cea de-a doua săptămână de prognoză, estimările indică o încălzire semnificativă a vremii. În perioada 30 aprilie - 3 mai, temporar va ploua (vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice), iar local, în special în zonele deluroase, se vor cumula cantităţi de apă în general moderate.

Vremea în Oltenia

În Oltenia, între 28 aprilie şi 1 mai, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime ce vor ajunge la valori medii de 22...25 de grade, în timp ce minimele vor fi de 8...11 grade. Va urma un interval mai răcoros (02 - 05 mai), cu temperaturi însă apropiate de normal, ziua între 16 şi 20 de grade, iar noaptea de 6...9 grade, mediat regional. Pentru a doua săptămână de prognoză, tendința va fi de încălzire semnificativă a vremii. Probabilitatea de ploaie (averse însoţite şi de descărcări electrice) va fi mai ridicată în perioada 29 aprilie - 03 mai, dar numai local se pot cumula cantităţi de apă în general moderate, mai ales în nordul regiunii.

Vremea la munte

La munte, până în data de 1 mai, vremea va fi în încălzire treptată, astfel că temperaturile vor ajunge să se situeze peste cele specifice perioadei din an; cele maxime vor fi în medie de 9...15 grade, iar minimele vor fi negative la altitudini mari, în rest urmând a se încadra între 2 şi 5 grade. O scădere de temperatură se va resimţi în intervalul 02-04 mai, cu valori diurne de 6...10 grade şi nocturne de 0...3 grade, în medie. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică posibilitatea unui regim termic cu mult peste cel specific perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii (predominant ploi) va fi ridicată în perioada 29 aprilie – 04 mai, când se pot cumula local cantităţi de apă mai însemnate şi din nou spre sfârşitul intervalului de referinţă.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri