METEO. Ploi torențiale, grindină și vânt puternic în aproape toată țara. Când se îndreaptă vremea

Data publicării:
ploaie furtuna nori vreme meteo toamna vara
FOTO: Shutterstock

ANM a emis o informare meteorologică potrivit căreia, începând de miercuri după-amiază, în cea mai mare parte a ţării vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Totodată, hidrologii au emis două atenţionări cod galben de inundaţii pentru râuri din patru judeţe, scrie News.ro. 

ploaie furtuna nori vreme meteo toamna vara
FOTO: Shutterstock

Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în după-amiaza şi seara zilei de miercuri, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la deal şi la munte, precum şi în regiunile sud-estice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 30-40 litri / metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină.

Conform ANM, în cursul nopţii de miercuri spre joi, fenomenele vor continua local în sud-est şi pe spaţii mai mici în zonele montane.

De asemenea, hidrologii au emis două atenţionări cod galben de inundaţii pentru râuri din patru judeţe.

Una dintre atenţionări este în vigoare miercuri până la ora 14.00, hidrologii spunând că, în urma precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi a celor prognozate se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Huţani – amonte S.H. Lespezi, Suceava -  bazin mijlociu şi inferior, Moldova – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Râşca (judeţele Suceava şi Botoşani), Bahlui – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, judeţul Iaşi.

Cea de a doua atenţionare emisă miercuri de hidrologi va fi în vigoare până la ora 12.00, interval în care se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţiepe râurile mici din bazinul hidrografic Someşul Mic – bazin aferent aval S.H. Apahida, în judeţul Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
adrian_miulescu
Adrian Miulescu, managerul Institului Național de Recuperare: "Oamenii trebuie să se mobilizeze nu doar în...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...