METEO. Vremea se menține rece în acest weekend și la începutul săptămânii viitoare, în toată țara, iar meteorologii avertizează că temperaturile negative pe timpul nopții vor coborî până la -12 grade Celsius în estul Transilvaniei şi în Moldova. Inclusiv în Capitală vor fi temperaturi scăzute, astfel că valorile minime vor atinge -6 grade. Vântul va avea intensificări de 45-55 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Citește și: Fenomen neobişnuit în România: ninsoarea portocalie
De joi seară, 14 județe și Capitala sunt sub avertizare meteo cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, până vineri, la ora 20:00. De asemenea, a fost emis și un cod galben de ger în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei, dar și pentru zona Carpaților Meridionali și de Curbură.
"Condiţiile privind intensificările de vânt vor amplifica şi senzaţia de frig, pentru că de vineri dimineaţă şi până duminică dimineaţă, valorile minime vor fi negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei şi Moldova, până la -12 ... -10 grade, inclusiv în Capitală -6 ... -7 grade”, a declarat reprezentatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) la comandamentul de vreme rea de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Banatului şi al Olteniei, zone cu judeţe vizate de cod portocaliu, ninsorile vor fi abundente, vântul va avea intensificări mai mari, de 50-55 de kilometri pe oră, temporar chiar 65-75 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea.
"Având în vedere deplasarea sistemelor noroase dinspre partea de sud-vest către nord-est, mâine dimineaţă este posibil să restrângem codul portocaliu din partea de sud-vest, respectiv din Oltenia şi sudul Banatului şi este posibil ca pentru anumite intervale de timp ca areale din judeţele Galaţi, Constanţa şi Vrancea să intre sub incidenţa codului portocaliu de vreme severă imediată. Acele avertizări pe termen scurt, pentru că şi în aceste judeţe este posibil ca vântul să aibă intensificări din ce în ce mai susţinute şi vor fi asociate şi cu ninsori abundente”, a mai explicat meteorologul.
El a subliniat că până luni dimineaţă vor fi temperaturi foarte scăzute şi că abia de luni temperaturile vor mai creşte, ajungând la 6-10 grade în majoritatea regiunilor, mai ridicate – 14-16 grade Celsius în partea de sud a ţării. De asemenea, a precizat meteorologul, în a doua parte a săptămânii viitoare vor fi precipitaţii sub formă de ploaie.