Drumarii intervin, miercuri, pe DN 15, în zona Borsec, unde a început să ningă, precipitaţii mixte fiind înregistrare şi în alte zone din judeţ, situate la altitudine.
Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, pe DN 15, în zona Borsec, se intervine cu utilaje de deszăpezire, şoferii fiind îndemnaţi să circule cu prudenţă.
Lapoviţă şi ninsoare se semnalează şi pe DN 13, în pasul Bucin şi DN 12 C, la Lacu Roşu, traficul desfăşurându-se fără probleme, a precizat pentru Agerpres directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Miercurea-Ciuc, Cătălin Romanescu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
De asemenea, ninge şi în alte zone ale judeţului, aflate la altitudine, cum ar fi localitatea Băile Harghita.
Judeţul Harghita se află, până miercuri, la ora 22.00, sub informare meteo de ploi moderate cantitativ, vânt cu rafale de până la 90 km/h, și lapoviţă şi ninsoare la munte, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
Editor : G.M.