Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un cod galben care vizează fenomene de instabilitate atmosferică și averse cu cantități însemnate de apă, valabil de astăzi, 28 august, ora 10, până mâine, 29 august, ora 10.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Dobrogea și estul Munteniei vor fi „averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 45-55 km/h) și trecător descărcări electrice. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp”.
Cum va fi vremea în Capitală
În București, în intervalul 28 august, ora 10 - 29 august, ora 10, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, apropiată de cea normală la această dată, se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 17-19 grade.