Meterologii avertizează că pe aproape întreg teritoriul țării vor fi, marți, furtuni, însă aproape jumătate de țară se va confrunta cu fenomene severe, ce intră sub incidența unui cod portocaliu.
ACTUALIZARE 10:10. Meteorologii au actualizat prognoza și au transformat codul galben emis inițal în cod portocaliu de furtuni, valabil pentru o bună parte a teritoriului țării. Codul portocaliu intră în vigoare marți, 25 august, de la ora 13:00 și este valabil până la ora 23:00.
Fenomenele care se vor produce sunt instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, local în Oltenia și vestul Munteniei, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70-80 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice.
Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-70 l/mp.
Mai mult de jumătate de țară, mai precis 29 de judeţe, se află sub cod galben de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de marţi, potrivit unei avertizări emise de Adminstraţia Naţională de Meteorologie.
Astfel, în sud-vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe spaţii mici grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.
Codul galben intră în vigoare de marți, 25 august 2020, de la ora 10:00 și este valabil până la ora 23:00.
Maximele vor fi cuprinse între 21 celsius în Maramureș și 34 de grade Celsius în sudul și centrul Munteniei.
Prognoza meteo. Când se îndreaptă vremea
De miercuri, 26 august, vremea va deveni frumoasă, dar vântul va avea intensificări în Bărăgan, Dobrogea și în sudul Moldovei.
Ploi de scurtă durată vor mai fi doar în sud-est și la munte.
Joi, va mai ploua slab în nord și nord-est, iar la munte vor fi rafale 70 km/h, în schimb, în sudul și sud-estul țării, atmosfera va deveni caniculară.
Vineri, va fi frumos în toată țara, iar cu totul izolat, vor fi ploi de scurtă durată în extremitatea de nord.
Vremea în București
În Capitală, marți, vremea va fi călduroasă, cu maxime de până la 34 de grade Celsius la amiază. Spre orele serii, însă, înnorările se vor accentua și va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Vremea la munte
La munte, atmosfera va deveni instabilă. Vor fi ploi torențiale, fenomene electrice, vijelii, grindină, iar izolat, cantitățile de apă vor trece de 50 l/mp. De mâine, vremea va deveni frumoasă și vor mai fi doar ploi de scurtă durată.
Joi, șanse mai mari de ploaie vor fi în nordul Carpaților Orientali, iar vântul va sufla cu 70 km/h.
Vremea la mare
La mare, vremea va fi frumoasă, cu maxime de până la 28 de grade Celsius. La noapte vor fi condiții pentru averse, fenomene electrice și vânt intens. Mâine vor mai fi înnorări și intensificări ale vântului, însă joi, atmosfera va deveni călduroasă și disconfortul termic se va accentua. Valorile termice vor scădea din nou în prag de weekend.