Dimineață cu minus 19 grade Celsius. Toată țara este sub avertizare meteo de ger

Data publicării:
maini cu manusi pe o cana
ANM a emis o avertizare meteo de ger în toată țara. Foto: Getty Images

Meteorologii au emis două avertizări cod galben de polei și de vânt puternic, valabile în următoarele ore în patru județe din sudul și sud-estul României. Miercuri dimineață, recordul de temperatură a fost înregistrat la stația Toaca, din Ceahlău: minus 19 grade Celsius. De asemenea, toată țara se află până joi seară sub informare de ger.

Avertizările sunt valabile miercuri, pe parcursul dimineții. Totodată, este în vigoare un cod galben de polei în județele Olt și Dolj.

Meteorologii spun că sunt anunțate precipitaţii slabe care depun polei în Caracal, Drăgănești-Olt, Fărcașele, Radomirești, Dăneasa, Dobrosloveni, Traian, Stoicănești, Redea, Gostavățu, Deveselu, Sprâncenata, Drăghiceni, Băbiciu, Stoenești, Cezieni, Mihăești și Seaca în județul Olt.

De asemenea, sunt vizate localitățile Craiova, Filiași, Podari, Leu, Brădești, Șimnicu de Sus, Bucovăț, Ișalnița, Braloștița, Bratovoești, Breasta, Castranova, Dioști, Goiești, Teasc, Coșoveni, Malu Mare, Robănești, Teslui, Țuglui, Coțofenii din Dos, Drăgotești, Cernătești, Scăești, Sopot, Almăj, Mischii, Predești, Ghindeni, Ghercești, Coțofenii din Față, Cârcea și Pleșoi din județul Dolj.

În Dobrogea, până la ora 11.00 este în vigoare o avertizare cod galben de vânt. În zonele de litoral ale județelor Tulcea și Constanța vor fi intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși 60 km/h.

În timpul zilei, se vor înregistra valori sub pragul înghețului în majoritatea regiunilor, iar în noaptea următoare va fi ger.

Drumuri acoperite cu polei. Cele mai mari probleme sunt în Olt și Argeș

Mai multe porțiuni de drum din sudul țării sunt acoperite cu polei, iar utilajele acționează cu material antiderapant. Cele mai mari probleme sunt în județele Olt și Argeș.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că miercuri dimineața nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a unui eveniment rutier sau a condițiilor meteorologice.

Totuși, există câteva tronsoane de drumuri naționale, unde carosabilul este alunecos din cauza poleiului. Echipajele drumarilor acționează cu material antiderapant pe DN 65 Colonești – Balș, în județul Olt, pe DN 67B și pe DN 65B, în afara municipiului Pitești, județul Argeș.

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu viteză foarte redusă, să evite manevrele periculoase și să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei.

Pe arterele rutiere principale, autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov, carosabilul este uscat, iar vizibilitatea este bună.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”