Precipitaţii moderate cantitativ vor fi şi în prima parte a zilei de sâmbătă. Ploile vor predomina în sud şi sud-est, unde vor mai fi unele intensificări ale vântului. Pericolul de apariţie a poleiului se va păstra ridicat în zona Munteniei, în jumătatea sudică a Moldovei şi pe arii restrânse în rest. Ninsori vor cădea în centru, în vest, în nord şi la munte, iar viscolul se va face din nou remarcat pe creste. Maximele se vor încadra între minus 5 grade în Bucovina şi 8-9 grade Celsius la malul mării.
Atmosfera va continua să fie mohorâtă în Capitală sâmbătă şi trecător va ploua slab. Temperaturile vor urca doar până la 2 grade Celsius, aşa că se vor menţine condiţiile de polei, mai ales până spre orele prânzului. După apus îşi va face apariţia şi ceaţa.
Vremea se va ameliora semnificativ în a doua jumătate a weekendului. Soarele se va arăta trecător printre nori şi doar în regiunile nordice şi în cele montane vor mai putea veni câţiva fulgi de zăpadă.
Luni, precipitaţiile se vor extinde din nou în jumătatea vestică a teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în spaţiul montan învecinat şi ploi în rest.
Marţi, câteva averse vor mai cădea local doar în sud şi est, iar termometrele vor indica până la la 13 Celsius în dealurile sudice şi în Dobrogea.