Avertizările cod galben şi portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic au fost prelungite

Data publicării:
Wind And Rain Hit The UK
Foto: Gulliver/Getty Images

Atenţionările cod galben şi cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic în centrul ţării, în zona de nord-est, est şi sud-est, dar şi ninsori şi viscol la munte au fost prelungite de meteorologi până la miezul nopţii de duminică spre luni, însă numărul judeţelor afectate a fost redus.

Wind And Rain Hit The UK
Foto: Gulliver/Getty Images

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până duminică la ora 18.00 va fi în vigoare o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului şi ploi însemnate cantitativ în estul ţării, dar şi ninsori viscolite la munte.

Astfel, în acest interval în estul Munteniei şi în centrul Moldovei vântul va sufla cu până la 50-60 de kilometri la oră şi va continua să plouă, cumulându-se local cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat de 25 - 30 de litri pe metru pătrat. În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali vor fi rafale de 60 - 70 de kilometri la oră, va mai ninge, iar zăpada va fi spulberată şi viscolită. Se vor semnala ploi şi în restul Munteniei, inclusiv în Capitală, dar vor fi în diminuare cantitativ, iar vântul va sufla cu 40 - 50 de kilometri la oră.

Tot până la ora 18.00 este în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic în nord-estul Munteniei, Dobrogea şi sudul Moldovei. Astfel, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi şi Vrancea, se vor cumula local cantităţi de apă de 25 - 30 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 40 de litri pe metru pătrat, în zonă fiind deja consemnate acumulări importante de apă. În aceste judeţe va fi vânt puternic, în special în zona litoralului. În Carpaţii de Curbură, Munţii Bucegi şi Făgăraş, în special în zona înaltă, va ninge, iar vântul va sufla cu peste 70 – 80 de kilometri la oră, viscolind zăpada.

De asemenea, codul portocaliu a fost prelungit până la ora 0.00 pentru zona înaltă a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa, unde va fi viscol puternic.

În intervalul menţionat, în zona înaltă de munte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa vântul va continua să prezinte intensificări, cu rafale de peste 70 – 80 km/h, spulberând zăpada.

Tot până la miezul nopţii este în vigoare codul galben pentru 12 judeţe din sud, sudul şi centrul Moldovei şi nord-estul Munteniei, unde vântul va sufla cu 50-60 de kilometri la oră, iar pe litoral şi în Delta Dunării vântul va fi şi mai puternic şi va continua să plouă. Local în Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi rafale de 60 - 70 kilometri la oră, va mai ninge, iar zăpada va fi spulberată şi viscolită.

Judeţele în care codul galben este menţinut până la miezul nopţii sunt: Constanţa, Tulcea, Brăila, Vrancea, Galaţi, bacău, vaslui, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea (parţial) şi Argeş (parţial).

Potrivit ANM, în Delta Dunării şi pe litoral, intensificările vântului se vor menţine până luni dimineaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...