Este alertă meteorologică de instabilitate atmosferică până duminică la prânz. Meteorologii au emis de asemenea un cod galben de ploi puternice, vijelii și grindină pentru 33 de județe, valabil până luni seara. Pentru București a fost emisă o prognoză specială, care vorbește de scăderea bruscă a temperaturilor.
Informarea meteo a intrat în vigoare azi, la ora 13.00 și expiră duminică la ora 12.00.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice și în zona montană. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp, spun meteorologii.
Începând de duminică de la ora 12.00 până luni la ora 22.00 județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vor fi sub alertă cod galben.
Meteorologii anunță perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25...30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40...60 l/mp.
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60...70 km/h, vijelii și, izolat, grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
În București se va înregistra o scădere bruscă a temperaturilor, spun meteorologii care au emis o prognoză specială pentru Capitală.
Până mâine dimineață, cerul va avea înnorări temporar accentuate, și e posibil să plouă cu descărcări electrice.
De mâine dimineață până luni seara, vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperaturile vor scădea brusc, de la 26 grade Celsius duminică la 19 grade luni, iar marți vor fi doar 15...16 grade.