ANM: În București va continua să ningă. Stratul de zăpadă va ajunge la 12 centimetri

Data publicării:
parc in bucuresti cu banci si pomi acoperiti de zapada
În București va continua să ningă, iar stratul de zăpadă va ajunge la 12 centimetri. FOTO: Agerpres

Meteorologii anunță că va continua să ningă în București în următoarele 24 de ore și că stratul de zăpadă va ajunge la 12 centimetri, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în București, vremea se va menţine predominant închisă, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade, în timp ce minima va oscila între -3 şi -2 grade.

"La ora 10:00, grosimea stratului de zăpadă era neuniformă şi măsura între 5 şi 10 cm, iar până spre după-amiază, temporar, vor mai fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se vor mai depune între 1 şi 3 cm. Astfel, la finalul intervalului este estimată o grosime a stratului de zăpadă de 6 - 12 cm", transmit meteorologii.

ANM a emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, ce vizează până la ora 21:00, judeţele Constanţa şi Tulcea, respectiv un cod galben de ninsori viscolite valabil până joi dimineaţa, la ora 10:00, în judeţele Brăila, Călăraşi, Galaţi şi Ialomiţa.

De asemenea, până joi dimineaţa, rămâne în vigoare o informare de intensificări ale vântului în regiunile estice şi sud-estice, unde vor fi rafale în general de 50 - 60 km/h.

În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură rafalele vor atinge în general 55 - 65 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri se vor depăşi 75 - 85 km/h şi va fi viscol.

ANM precizează că în centrul şi sudul Munteniei şi, local, în Moldova, precum şi în zonele de munte, temporar va continua să ningă. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri