Nouă măsură antituriști în Spania. Orașul unde se dă amendă dacă ocupi plaja înainte de ora 09:00

Data actualizării: Data publicării:
plaja spania
Autoritățile din orașul Calpe, Alicante, Spania dau amenzi pentru turiștii care ocupă plajele înainte de ora 09:00. Potrivit unei ordonanțe municipale citate de Daily Mail, este interzisă instalarea șezlongurilor, scaunelor sau umbrelelor înainte de ora 09:00 pe toate plajele din oraș pentru a nu împiedica curățarea acestora. Sursa foto: Profimedia Images

Se iau tot mai multe măsuri drastice pentru turiști în Europa. Autoritățile din orașul Calpe, Alicante, Spania dau amenzi pentru turiștii care ocupă plajele înainte de ora 09:00. Potrivit unei ordonanțe municipale citate de Daily Mail, este interzisă instalarea șezlongurilor, scaunelor sau umbrelelor înainte de ora 09:00 pe toate plajele din oraș pentru a nu împiedica curățarea acestora.

Ce amenzi riscă turiștii

Turiștii care vor ocupa plajele înainte de ora 09:30 riscă amenzi de 250 de euro, dar pot rămâne și fără șezlongurile și scaunele personale, care vor fi confiscate de agenții de Poliție.

„Ordonanța prevede, de asemenea, că acele umbrele, scaune sau hamace care sunt lăsate mai mult de trei ore fără prezența proprietarilor lor pe parcursul zilei pot fi retrase”, precizează consiliul administrației orașului. Potrivit acestuia, problema nu este una nouă.

„De câțiva ani, consiliul a primit numeroase plângeri în timpul verii cu privire la rezervarea spațiului de pe plajă, deoarece atunci când utilizatorii ajung la plajă la mijlocul dimineții găsesc metri de plajă ocupați fără ca proprietarii elementelor instalate să fie prezenți”, se mai arată în ordonanță.

Potrivit Daily Mail, majoritatea patronilor din domeniul turismului din stațiunea Calpe din Costa Blanca spun că nu sunt pregătiți să suporte încă o vară cu șezlonguri și umbrele „goale, dar rezervate” la câțiva centimetri de mare.

Spania este sătulă de turiști

În ultimele câteva luni, în Spania și pe insulele sale au existat tot mai multe reacții împotriva turiștilor.

Luna trecută, guvernul din Barcelona, unde mii de persoane au protestat împotriva turismului de masă, a anunțat că va interzice închirierea de apartamente pentru turiști până în 2028, în încercarea de a ține în frâu costurile în creștere ale locuințelor și de a face orașul locuibil pentru locuitori.

Turiști alungați cu pistoale cu apă

La începutul lunii, turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale cu apă de localnici. Mii de oameni din Barcelona au protestat în stradă, supărați că orașul a ajuns de nelocuit. Înarmați cu pistoale cu apă, locuitorii din Barcelona i-au stropit pe cei care se relaxau la terase și le-au strigat turiștilor să plece acasă. Cea mai mare nemulțumire a localnicilor este legată de închirierile de apartamente pe termen scurt, în regim hotelier, care au dus inclusiv la scumpirea chiriilor.

Încă de anul trecut, spaniolii au protestat împotriva turiștilor. Au montat vara trecută afișe false pe plaje. În Palma de Mallorca, localnicii au pus afișe care avertizau cu privire la „meduze periculoase”, „căderi de pietre” sau apă de mare poluată. Altele aveau un simbol pe care scria „nu înotați”.

 

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Un pui de cerb axis a venit pe lume la Zoo Târgu Mureș. De ce confundă oamenii această specie cu căprioarele
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...