Incendii violente în Thassos | Imagini trimise de turiștii români

Data actualizării: Data publicării:
IMG-20160910-WA0109

Este stare de alertă pe insula grecească Thassos - unde sunt în vacanţă şi mulţi români -, din cauza unor incendii de vegetaţie. Peste o sută de pompieri s-au luptat cu flăcările mai bine de 12 ore, iar un sat a fost evacuat, ca măsură de precauţie. De teamă, mai mulţi turişti, printre ei şi români, şi-au întrerupt vacanţa şi se întorc mai devreme acasă.

Incendiile au izbucnit la primele ore ale dimineţii şi au cuprins cu repeziciune o zonă împădurită. Martorii vorbesc de patru focare în regiunile Prinos, Megalo Prinos şi Rachoni, adică în toată partea de nord est a insulei.

„A început să plouă un pic, după care a fost o furtună mai puternică, cu tunete şi fulgere. Şi un fulger a lovit chiar pădurea de acolo. De fapt, mai multe fulgere şi a luat foc instantaneu în mai multe locuri. Asta s-a întâmplat în jurul orelor 3 - 4 dimineaţa. Vegetaţia era uscată, nu a plouat de mult timp, de vreo cinci luni, spuneau localnicii”, a relatat telefonic, pentru Digi24, Ștefan Crețu, turist român aflat în Thassos.

A bătut vântul foarte tare şi s-a extins în mai multe locuri. Noi, pe drum, cum am mers spre Teologos, am văzut mai multe focare şi pe porţiuni mai mari”, a povestit un alt turist român, Gabriel Ciovarnache.

Cea mai gravă situaţie a fost în satul Kazaviti. Aflată chiar în direcţia în care înainta focul, localitatea a fost evacuată. Măsuri de precauţie s-au luat în mai multe localităţi.

„Ne-am oprit la o terasă în Teologos şi proprietarii au zis că închid din cauza, că vor să vadă ce se întâmplă acolo. Să nu vină spre satul lor. Erau şi ei un pic speriaţi, locuitorii satului, ştiţi. Erau în drum, se uitau să nu vină spre ei focul”, a relatat Gabriel Ciovarnache.

De teamă, mulţi dintre turiştii aflaţi în vacanţă în zonele afectate au preferat să-şi întrerupă sejurul şi să se întoarcă acasă. Aşa că atât la feribot, cât şi în zonele de graniţă s-au format cozi de zeci de maşini.

E o coadă de un kilometru şi jumătate. Sunt foarte multe maşini aici. Mai am un pic până la graniţă. Sper să trecem”, a declarat Ștefan Crețu.

Din ce am vorbit cu doi-trei români de aici, sunt şi persoane care se întorc din cauza incendiului. Este destul de înfricoşător să vezi incendiul la nici o sută de metri, două sute de metri de tine”, a mai spus turistul român.

Peste o sută de pompieri, ajutaţi de 40 de autospeciale şi mai multe elicoptere s-au luptat ore în şir pentru a stăvili înaintarea flăcărilor. Misiunea lor s-a dovedit una dificilă din cauza vântului puternic, dar şi a zonei destul de accidentate în care au fost nevoiţi să intervină.

Urmăriți mai jos o galerie foto cu imagini trimise Digi24, prin WhatsApp, de turiști români din Thassos (click pe prima poză pentru a le vedea pe toate celelalte):

IMG-20160910-WA0109
IMG-20160910-WA0109

Nu uitaţi, dacă și dumneavoastră ați fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o știre, puteți lua legătura cu noi pe secțiunea Digivox a site-ului digi24.ro, pe email (redactie@digi24.ro sau digivox@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteți contacta telefonic sau ne puteți trimite fotografii și filmulețe pe WhatsApp la numărul 0771.100.304. Este important să ne spuneți numele dumneavoastră și locul de unde le transmiteți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri