Catedrala construită în 400 de ani și cu 3400 de statui

Data publicării:
domul din milano

De mai bine de 600 de ani aceasta catedrală gotică este simbolul oraşului Milano. O capodoperă arhitecturală, un monument unic, o minune a ingineriei. Este considerată catedrala cu cea mai îndelungată perioadă de construcţie din lume, dar şi cea cu cele mai multe statui: 3.400.

Domul din Milano este cea mai mare catedrală din Italia şi a cincea din lume. Ocupă peste 100.000 de metri pătraţi.

Piatra de temelie a Domului a fost pusă în 1386. În proiectul iniţial pereţii erau din piatră de teracotă, însă atunci când constructorii au înţeles grandoarea proiectului, au înlocuit-o cu marmură adusă din zona Lacului Maggiore. Pentru a fi transportată s-au săpat canale care ajungeau direct la Dom. În Milano au mai rămas şi astăzi două dintre ele.

Mii de artişti, sculptori şi 78 de arhitecţi din toată Europa au lucrat la construcţia Catedralei. Şi asta a făcut ca proiectul să devină din ce în ce mai complex. Ritualul de sfinţire a avut loc în 1418, dar lucrările au continuat, cu întreruperi, încă 400 de ani.

Faţada Domului a fost terminată de Napoleon la începutul secolului al XIX-lea. Dar sculptorii şi restauratorii lucrează şi astăzi pentru conservarea clădirii. De aceea este considerată catedrala cu cea mai îndelungată perioadă de construcţie din lume.

Un alt record pe care îl deţine Domul din Milano este acela de catedrală cu cele mai multe statui: 3.400. Toate, din marmură. Vârful cel mai înalt ajunge la 108 metri, acolo este statuia aurită Madonnina. La toate acestea se adaugă 135 de turle şi alte 700 de modele decorative.

200 de trepte sunt de urcat până pe acoperişul Catedralei, care oferă o imagine magnifică a oraşului.

În interior atrag atenţia vitraliile, adevărate opere de artă care spun, fiecare, o poveste.

Aproape de intrarea principală astronomii au creat un cadran solar. La solstiţiul de vară lumina vă poate ajuta să vă potriviţi ceasul.

Spre deosebire de alte biserici europene, catedrala nu are clopote. Însă are o Capela Muzicală din 1402, care este cea mai veche instituţie culturală activă milaneză şi una dintre cele mai vechi din lume.

Pentru toate aceste motive, Domul din Milano este unul dintre cele mai vizitate locuri din Italia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...