Cronica de film „The Killer”: Dacă vrei să devii asasin plătit în secolul XXI, pune mâna pe carte. David Fincher ne arată cum se face, ca la carte

Dacă vrei să devii asasin plătit când te faci mare, prima lecție importantă pe care o aflăm din filmul „The Killer” este că în secolul XXI este imposibil să-ți mai ascunzi fața. Odată împăcat cu această stare de fapt, vei putea porni în această lungă (sau extrem de scurtă) călătorie, unde reușitele profesionale se cuantifică în cadavre, iar eșecul vine o singură dată. E drept, istoria și faptul divers ne arată că asasinii sunt, de regulă, niște brute psihopate, lipsite de creier și de orice gust vestimentar, la ani lumină distanță de imaginea arhetipală livrată de filmele de gen. Ei bine, în „The Killer”, regizorul David Fincher rămâne fidel acestui model ideal - neatins în realitate - al tipului mereu stăpân (la modul compulsiv-obsesiv) pe propriile sale gesturi, emoții și arme. Execuția regizorală e impecabil trasată, iar Michael Fassbender este înfricoșător de bine fixat în acest rol: dacă am putea închiria ucigași cu simbrie pe modelul Uber, i-am da 5 stele și ceva bacșiș - istoria și faptul divers ne arată că nu e bine să nu lași bacșiș asasinilor ori taximetriștilor cu fitil scurt.

Se dă un asasin stoic, introspectiv, care-și recită în gând propriul său cod de reguli în timp ce-și urmărește victima prin lunetă. Asasinul așteaptă, așteaptă și iar așteaptă, iar așteptarea aceasta devine aproape un fel de tortură mentală, inclusiv pentru spectatorul care riscă, la un moment dat, să creadă că a dat peste un film din „Noul val” românesc, chiar dacă nu avem niciun cadru filmat în vreo bucătărie ornată cu faianță albă.

Aflăm astfel că principala provocare căreia trebuie să-i facă față un asasin care se respectă e plictiseala.

Gândurile interioare ale asasinului se împletesc apoi cu părerile sale neauzite despre oamenii studiați prin reticul. Acțiunea e atent preparată la foc mic în primele 20 de minute ale filmului, ceea ce face ca momentele de „plictiseală” să devină surprinzător de palpitante.

David Fincher are însă grijă să lase câteva „firimituri” regizorale care conturează întregul personajului: omul face exerciții de yoga (sau Pilates? Nu contează), are o condiție fizică ireproșabilă (chiar dacă mănâncă de la Mec) și are o disciplină spartană, specifică militarilor din trupele speciale care se „antrenează” să adoarmă cvasiinstantaneu în orice moment.

Asasinul nenumit interpretat de Fassbender e astfel capabil de reprize scurte de somn REM din care se trezește brusc, ca dintr-un coșmar, pentru a verifica împrejurimile și tensiunea arterială.

E clar, omul nostru nu e sănătos la cap, dar asta vine la pachet cu riscurile meseriei pe care și-a ales-o.

„The Killer” e, în plus, un asasin aproape filosofic, bine angrenat în cultura secolului dar și posesor al unui important bagaj cultural - fan obligatoriu al muzicii alternative/post-punk a anilor 1980. Ucigașul jucat de Fassbender are aparent o slăbiciune în acest sens pentru formația The Smiths, ale cărei hituri le ascultă în căști în timp ce se pregătește să apese trăgaciul care va lansa glonțul fatal.

Alte elemente de culoare: ucigașul se îmbracă șic, smart-casual și își exersează o imagine de „turist german” (aparent, cea mai uitabilă față posibilă, dacă tot vorbim despre supravegherea video omniprezentă a secolului în care trăim). Figura sa aparent tâmpă și ștearsă aduce cu cea a „asasinului european” jucat de Max von Sydow în „Cele trei zile ale Condorului”. Și da, dialogurile sale interioare aduc aminte de „Ghostdog - Calea Samuraiului”, un alt thriller de referință al genului.

Apropo de pasiunea asasinului din film pentru „The Smiths”, să nu uităm că Fincher e el însuși un mare fan al muzicii anilor 1980, fiind autor al mai multor videoclipuri din această perioadă).

În „The Killer”, David Fincher ne conturează din primele minute imaginea unui asasin „Superman”, un „renascentist” posesor de cultură generală bine echilibrată cu o condiție fizică ireproșabilă. Cu timpul, aflăm că „realitatea” e mult mai imprevizibilă și imposibil de controlat, oricât de „Superman” ai fi tu.

Putem interpreta că ucigașul din film e, de fapt, un personaj „autobiografic” (cam cum se vede pe sine Fincher într-un astfel de rol?, ne putem întreba). Imaginea sa de personaj cvasi-potent și cultivat pare, la prima vedere, netedă ca sticla de la ferestrele hotelului de 5 stele aflat peste drum de mansarda asasinului-Fassbender.

Iar această imagine se sparge însă exact ca un geam: pentru că mărețul asasin dă chix. Iar aceasta e și premisa inedită de la care pleacă filmul și pe care o întâlnim în sinopsis ori în trailer (deci, fiți liniștiți, nu e niciun spoiler). Cum face față ubermanul lui Fassbender provocărilor („Stick to the plan” repetă el obsesiv- vax, cu toții știm - de la Mike Tyson încoace, cel puțin - că avem un plan până primim un pumn în gură), vă lăsăm să aflați singuri. Filmul „The Killer” poate fi urmărit în România pe platforma de streaming Netflix.