Ultima fotografie cu Hugh Hefner înainte de a muri
Data actualizării: Data publicării:
Și-a obișnuit fanii cu apariții extravagante, mereu înconjurat de femei frumoase. Ultimele fotografii însă îl arată pe fondatorul Playboy slăbit și bolnav.
În imaginile surprinse în luna ianuarie, Hefner apare ca un bătrân oarecare, deplasându-se cu ajutorul unui cadru de susținere, alături de un îngrijitor care îl sprijină.
Foto: Backgrid
Celebrul fondator al revistei „Playboy” a murit miercuri la vârsta de 91 de ani, la domiciliul său cunoscut sub numele de Playboy Mansion.
Hefner a fondat revista Playboy în urmă cu mai mult de șase decenii. Concepută ca o revistă pentru bărbați, care combina imaginile femeilor pozate nud cu articole și interviuri, Playboy a devenit un brand, iar Hefner și-a construit un adevărat imperiu, devenind un nume de referință al lumii moderne.
Revista lui Hugh Hefner a inspirat și a fost în fruntea „revoluției sexuale” din anii 1960-1970, dar în ultimii ani se confrunta cu o competiție dură din partea pornografiei online.
Pentru câteva luni, de la mijlocul lui 2016 până la începutul lui 2017, revista a experimentat chiar o variantă în care evita nuditatea, dar ulterior s-a întors la formula care a consacrat-o.
Hugh Hefner a fost căsătorit de trei ori — cu Mildred Williams, între anii 1949 și 1959, cu Kimberley Conrad, între anii 1989 și 2010, și cu Crystal Harris, începând din 2012. Magnatul american a avut multe alte relații de concubinaj și lasă în urma lui patru copii: Christie, David, Marston și Cooper. Cooper Hefner este directorul de creație al companiei Playboy.