Robin Thicke şi Pharrell Williams, condamnaţi definitiv pentru plagierea unei piese a lui Marvin Gaye

Data actualizării: Data publicării:
robin thikle

Robin Thicke şi Pharrell Williams au fost condamnaţi definitiv pentru că au plagiat o piesă a lui Marvin Gaye în single-ul lor "Blurred Lines" şi vor trebui să plătească aproape 5 milioane de dolari moştenitorilor cântăreţului, au anunţat joi mass-media americane, citate de AFP și News.ro.

robin thikle
Robin Thicke şi Pharrell Williams au fost condamnaţi definitiv pentru că au plagiat o piesă a lui Marvin Gaye

Un judecător din Los Angeles a confirmat hotărârea din luna martie a Curţii de Apel din California. 

Această hotărâre îi condamna pe Robin Thicke şi Pharrell Williams pentru încălcarea drepturilor de autor ale lui Marvin Gaye, decedat în 1984, care au copiat parţial piesa lui din 1977 "Got to Give It Up".

În primă instanţă în 2015, cei doi cântăreţi au fost condamnaţi la plata a 7,4 milioane de dolari despăgubiri moştenitorilor lui Marvin Gaye, o sumă revizuită în scădere. 

Decizia pronunţată pe 6 decembrie la Los Angeles a stabilit despăgubiri de 5 milioane de dolari, care vor trebui plătite de cei doi artişti şi de casa de producţie a lui Pharell Williams. 

Între altele, moştenitorii lui Gaye vor avea dreptul la jumătate din veniturile pe care le obţine în viitor piesa "Blurred Lines", cel mai bine vândut cântec din lume în 2013. 

Această decizie pune capăt unui proces urmărit îndeaproape de industria muzicală, care a criticat aspru condamnarea celor doi în primă instanţă, susţinând că există diferenţe flagrante între cele două cântece. 

Pharrell Williams, care a devenit cunoscut în lumea întreagă pentru "Happy", a deplâns într-un interviu din 2015 faptul că decizia este o lovitură pentru toţi creatorii. "Hotărârea penalizează orice creator de piesă care poate inspira o alta". "Dacă ne pierdem libertatea de inspiraţie, ne vom trezi într-o bună zi şi toată industria de divertisment va fi paralizată de proceduri", a avertizat cântăreţul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...