Prima victorie în instanţă pentru Britney Spears: Vedeta îşi poate alege propriul avocat, pentru prima dată în 13 ani

Data publicării:
britney spears
Prima victorie în instanţă pentru Britney Spears Foto: Andreas Rentz/Getty Images

Britney Spears a primit permisiunea de a-şi alege propriul avocat pentru prima dată în 13 ani, o schimbare importantă în procesul pentru tutela ce îi controlează viaţa şi căreia artista vrea să-i pună capăt. Britney va fi reprezentată de Mathew Rosengart, un avocat care a pledat cazurile unor celebrităţi ca Sean Penn sau Steven Spielberg şi care va avea ca principal obiectiv să-l înlăture pe tatăl artistei, Jamie Spears, din rolul de tutore.

Din 2008, Britney a fost reprezentată de Samuel Ingham, un avocat desemnat de curte, care s-a retras recent după ce au apărut semne de întrebare privind activitatea lui şi după ce cântăreaţa a mărturisit că nu a lăsat-o niciodată să vorbească împotriva tutelei părintelui său şi nici nu a informat-o asupra dreptului de a-şi alege un alt avocat.

Potrivit ziarului The New York Times, acest avocat ar fi câştigat peste 3 milioane de dolari din 2008, iar surse apropiate cazului au denunţat că Ingham i-ar fi fost mai fidel lui Jamie Spears, decât fiicei sale.

De asemenea, faptul că Britney îşi poate angaja propriul avocat pune sub semnul îndoielii însăşi existenţa unei tutele legale, un instrument rezervat persoanelor lipsite de capacitatea fizică sau mentală de a lua decizii proprii sau de a avea grijă de propria persoană.

Prin urmare, această decizie a Curţii deschide un precedent pentru Britney, care s-ar putea prevala de procedura judiciară ce stă la baza tutelei, în contextul ample polemici declanşate de acest proces graţie celebrităţii cântăreţei.

Săptămâna trecută, mama lui Britney, Lynne Spears, a solicitat ca fiica ei să-şi poată alege singură avocatul. "În prezent şi în ultimii ani, persoana aflată sub tutelă s-a putut îngriji pe sine şi, aflată în continuare în parametrii tutelei, a câştigat milioane de dolari ca celebritate internaţională", a argumentat ea.

Cu toate acestea, Jamie Spears (de care mama lui Britney a divorţat), continuă să exercite rolul de tutore de peste zece ani şi nu pare dornic să facă vreun pas în direcţia renunţării la acest drept obţinut legal sau să relaxeze o parte din tutelă, scrie Agerpres.

În cadrul unei audieri care a avut loc luna trecută, Britney a insistat că doreşte nu numai să pună capăt acestei tutele, ci şi să-l dea în judecată pe tatăl său pentru "abuzuri".

Sute de manifestanţi s-au strâns la porţile unui tribunal din Los Angeles pentru a revendica dreptul la libertate al artistei, al cărei caz a făcut înconjurul lumii după declaraţiile sale din 23 iunie, când a mărturisit că "nu este fericită" şi că trăieşte în regim de "sclavie".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”