Madonna a spus că se simte ”trădată” de femeile americane

Data publicării:
Madonna
Foto: Facebook

Madonna a spus că se simte ”trădată” de femeile americane în urma alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, după ce statisticile au arătat că 53% din totalul femeilor caucaziene din această ţară au votat pentru Donald Trump, informează site-ul revistei New Musical Express citat de News.ro.

madonna
Foto: Facebook

Într-un interviu realizat de Elizabeth Banks pentru Billboard, diva pop a dat vina pentru victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale pe votanţii din categoria enunţată.

”Mă simt ca şi cum femeile ne-au trădat. Procentul femeilor care au votat pentru Trump a fost nebunesc de ridicat... E în natura femeilor de a nu sprijini alte femei. E cu adevărat trist. Bărbaţii se protejează între ei, iar femeile îşi protejează soţii şi copiii. Femeile se concentrează pe lucrurile pe care le ţin în interior, în timp ce bărbaţii sunt mai extrovertiţi”, a declarat cântăreaţa americană.

De asemenea, Madonna spune că după alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie se simte ”ca şi cum cineva a murit”.

”Resimt lucrurile astea ca pe o combinaţie între o dezamăgire amoroasă şi o trădare, la fel cum te simţi atunci când cineva pe care îl iubeşti mai presus de orice pe lume te părăseşte sau atunci când o persoană apropiată moare”, a explicat artista americană.

”Mă simt în felul acesta în fiecare dimineaţă. Mă trezesc şi îmi spun: «Oh, Dumnezeule, Donald Trump e în continuare preşedinte şi acesta nu este un vis urât de-al meu. Ne-am ars!”, a adăugat Madonna.

Madonna a relatat în acelaşi interviu şi prima ei întâlnire cu preşedintele ales al Statelor Unite, în urmă cu mulţi ani, cu ocazia unei reclame pentru brandul Versace, filmată într-un complex rezidenţial pe care magnatul american îl deţinea în Palm Beach, Florida.

”Era un tip foarte prietenos, carismatic, în sensul de lăudăros, macho şi mascul-alfa. Consideram că incorectitudinea lui politică era amuzantă. Desigur, nu ştiam că urma să candideze peste 20 de ani la alegerile prezidenţiale”, a dezvăluit Madonna.

”Oamenilor le place faptul că astfel de persoane există pe lume. Sunt OK cu acest aspect. Însă pur şi simplu astfel de oameni nu pot să devină şefi de stat. Pur şi simplu nu pot să îi pun pe Trump şi Barack Obama în aceeaşi frază, în aceeaşi cameră, în aceeaşi descriere a unui loc de muncă”, a adăugat vedeta americană.

Madonna a fost una dintre cele mai înfocate susţinătoare ale lui Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat în campania prezidenţială americană din 2016. De asemenea, Madonna l-a susţinut în mod public şi pe preşedintele în exerciţiu, Barack Obama, în campaniile care au precedat cele două mandate prezidenţiale ale acestuia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri