Hackerul care a piratat conturile online ale mai multor vedete a fost condamnat la închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Ninth Annual Women In Film Pre-Oscar Cocktail Party Presented By Max Mara, BMW, M-A-C Cosmetics And Perrier-Jouet - Inside
Foto: Gulliver/Getty Images

Un internaut care a accesat ilegal conturile online ale mai multor vedete, inclusiv cele ale actriţei americane Jennifer Lawrence, a fost condamnat la nouă luni de închisoare, informează BBC citat de News.ro.

Ninth Annual Women In Film Pre-Oscar Cocktail Party Presented By Max Mara, BMW, M-A-C Cosmetics And Perrier-Jouet - Inside
Foto: Gulliver/Getty Images

Edward Majerczyk, în vârstă de 29 de ani, a furat informaţii private, inclusiv fotografii nud şi înregistrări video. El a fost acuzat că a organizat o schemă de ”phishing” (înşelăciune electronică, n.r.) care a păcălit victimele să îi transmită numele de utilizator şi parolele aferente conturilor lor online.

Piratul cibernetic, originar din Chicago, a fost condamnat să plătească 5.700 de dolari unei celebrităţi - al cărei nume nu a fost dezvăluit -, după ce fotografiile acesteia au fost distribuite pe internet.

El nu a fost însă pus oficial sub acuzare pentru comercializarea acelor fotografii sau pentru distribuirea de conţinuturi personale pe internet.

Edward Majerczyk a pledat vinovat anul trecut la un singur cap de acuzare - accesarea neautorizată a unui computer protejat pentru a obţine informaţii.

Thomas Needham, avocatul lui Majerczyk, a spus că în momentul comiterii acestei infracţiuni, clientul lui ”suferea de depresie”.

El a mai spus că Majerczyk ”şi-a exprimat regretul în mod constant” pentru acel act de piraterie şi că materialele pe care le-a furat au fost pentru ”uz personal”.

Numele victimelor acestui act de piraterie cibernetică nu au fost înscrise în documentele depuse la tribunal.

În 2014, fotografii cu caracter privat aparţinând unor celebrităţi precum Jennifer Lawrence, Kirsten Dunst şi Kate Upton au fost publicate online şi distribuite pe mai multe site-uri.

Scandalul a fost denumit în presă ”celebgate”, iar Jennifer Lawrence a declarat într-un interviu pentru Vanity Fair că acel act de piraterie online a fost ”o infracţiune sexuală”.

În octombrie 2016, într-un caz separat, Ryan Collins, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru o infracţiune similară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”