Un documentar despre viețile a trei femei care au trăit sub conducerea talibanilor după retragerea trupelor americane, produs de Jennifer Lawrence, a avut premiera la festivalul de film de la Cannes în cadrul unei proiecții speciale, scrie The Guardian.
„Voi doar asupriți femeile”, îi spune o tânără afgană unui luptător taliban.
„Ți-am zis să nu vorbești”, îi strigă el înapoi. „O să te omor chiar aici!”
„Bine, omoară-mă!” îi răspunde ea, ridicând la rândul ei tonul. „Ați închis școlile și universitățile! Ar fi mai bine să mă omori!”
Aceasta este o scenă din documentarul Bread and Roses (Pâine și trandafiri), care explorează viața de zi cu zi a trei femei în săptămânile de după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, relatează BBC.
Femeia care apare în această scenă a fost arestată după ce a participat la un protest împotriva talibanilor.
Producătoarea filmului este actrița câștigătoare a premiului Oscar, Jennifer Lawrence, care a explicat de ce această scenă este atât de importantă pentru ea.
„Inima mea bătea atât de tare privind aceste femei cum îi sfidează pe talibani”, a spus Lawrence. „Nu vezi această parte a poveștii, femei care ripostează, la știri în fiecare zi și este o parte importantă a filmului și a poveștilor acestor femei.”
Lawrence a spus că este devastator să te gândești la pierderea abruptă a controlului pe care femeile afgane au îndurat-o. „Ele nu au în acest moment nicio autonomie în țara lor. Este așa de important pentru ele să primească ocazia de a-și documenta propria lor poveste, în felul lor.”
„Acest documentar s-a născut din emoție și necesitate”, a spus Lawrence, care a descris cum s-a simțit neajutorată și frustrată de ceea ce vedea la știri.
Filmări cu camera ascunsă și întâlniri secrete în capitala unei țări conduse de talibani
Regizorul filmului, Sahra Mani, a mai realizat și documentarul A Thousand Girls Like Me (O mie de fete ca mine), despre o femeie afgană de 23 de ani care ajunge la postul național de televiziune pentru a expune abuzurile sexuale la care a fost supusă de tatăl ei, după ce familia și poliția au ignorat-o.
Mani a folosit camere de filmat ascunse cu care femeile s-au filmat în adăposturile în care se fereau de talibani împreună cu familia și prietenii.
O altă scenă arată o întâlnire secretă dintr-un subsol fără ferestre de pe o străduță lăturalnică din Kabul. Cel puțin 10 femei sunt așezate în mai multe rânduri de bănci și scaune aranjate ca într-o clasă de școală.
Femeile nu se cunosc între ele, acestea fiind din grupuri diferite care au protestat după ce talibanii au revenit la putere în Afganistan în august 2021.
Una dintre femei, o dentistă pe nume Zahra, îi conduce pe spectatori la această întâlnire. Când se adresează grupului, ea își aduce aminte de vremurile când purta pantofi cu toc înalt, se dădea cu parfum și mergea în parc cu prietenii ei.
„Femeile trebuie să își scrie singure istorie”
După Zahra, a vorbit Vahideh, o scriitoare: „Femeile trebuie să își scrie singure istoria. Femeile nu sunt apreciate așa cum trebuie în întreaga lume.”
Acum că Mani și celelalte femei care apar în film au reușit să iasă din țară, producătorii au simțit că pot să distribuie filmul unui public mai larg, începând cu festivalul de la Cannes.
Următorul pas va fi să aducă filmul în cinematografe, dar acest obiectiv nu este foarte simplu atunci când povestea prezentată este o imagine a unui conflict devastator în desfășurare.
„Povestea asta nu are un sfârșit”, a spus Lawrence, „și te simți cam neajutorat când te gândești la ce poți să faci să ajuți. Este un lucru greu de vândut.”
Un studiu din 2022 al Centrului pentru Studiul Femeilor în Televiziune și Film a arătat că femeile reprezintă doar 24% din regizorii, scriitorii și producătorii filmelor care au înregistrat cele mai mari câștiguri, în scădere față de 2021.
„Cred că mai este o cale lungă, lungă, dar mă simt inspirată și fericită de produsul final atunci când ai mai multă diversitate în lumea filmului”, a spus Lawrence. „Este ceea ce vor oamenii. Publicul dorește acest lucru”.