Fotografii nemaivăzute până acum cu legendara trupă Queen din colecţia personală a lui Brian May, chitaristul formaţiei, au fost publicate în premieră.
Aceste insantanee sunt parte a unui album care se numeşte Queen în 3-D şi care va fi lansat la sfârşitul lunii viitoare. Sunt 300 de fotografii realizate în timpul turneelor pe care Queen le-a avut în toată lumea.
Îl vedem pe Freddie Mercury la manşa unui avion, pe scenă sau în culise înaintea unui concert.
Lansarea celei de-a doua ediţii a acestui album de fotografii inedite este parte a campaniei de promovare a filmului „Bohemian Rhapsody”, care prezintă drumul către celebritate al formaţiei Queen, considerată cea mai bună trupă rock a tuturor timpurilor.
Pelicula va avea premiera mondială pe 24 octombrie, iar pe marile ecrane din România pe 2 noiembrie.