Elvis Presley ar fi murit din cauza genelor moştenite şi nu a drogurilor. „Viaţa lui a fost o luptă pentru supraviețuire”

Data publicării:
elvis presley
Elvis Presley. Foto: Profimedia

Problemele de sănătate ale lui Elvis Presley nu s-au produs din cauza dependenţei sale de droguri, este de părere scriitoarea americană Sally Hoedel care a publicat o carte biografică despre regele rock and roll-ului. Hoedel crede că moartea lui a survenit din cauza "genelor proaste", având în vedere că mulţi membri ai familiei din partea mamei sale au murit în floarea vârstei, asemeni lui Elvis, relatează EFE.

În cartea intitulată "Elvis: Destined To Die Young", autoarea consideră că afecţiunile starului american, dincolo de excesele datorate celebrităţii sale, ar fi avut ca punct de plecare genele moştenite de la bunicii din partea maternă, care erau veri de gradul întâi.

Autoarea notează că mulţi membri ai familiei din partea mamei sale au murit în floarea vârstei, asemeni lui Elvis care a murit la 42 de ani, inclusiv trei dintre unchii săi.

De fapt, atât artistul cât şi mama sa, Gladys, care a murit la 46 de ani, "au avut o perioadă similară de patru ani de sănătate degenerativă, lucru important, având în vedere că ea nu a urmat aceeaşi medicaţie ca fiul ei", a subliniat autoarea cărţii, citată de site-ul britanic specializat în muzică NME.

Ea a precizat că Elvis Presley suferea de afecţiuni în nouă dintre cele unsprezece sisteme corporale şi că o parte a organismului său a fost afectat încă de la naştere.

"Elvis era un om bolnav care îşi ascundea o mare parte din slăbiciunea sa pentru a umple sălile de spectacol şi a-şi întreţine familia. Examinând punctele sale slabe şi problemele de sănătate, poate că îl vom putea reconsidera ca fiinţă umană", a declarat ea ziarului The Observer.

În data de 16 august se vor împlini 44 de ani de la moartea lui Presley, însă nu toate împrejurările morţii sale au fost încă elucidate.

"Elvis este văzut mai mult ca o imagine, decât ca o fiinţă umană, este văzut mai mult ca un rege al rock and roll-ului care a murit în baia lui după ce a luat prea multe pastile", a adăugat Sally Hoedel.

Hoedel este de părere că Presley nu era un dependent de droguri cum îl descrie istoria, ci mai degrabă un om care încerca să fugă de realitate; cineva care încerca să supravieţuiască după ce trăise într-o sărăcie extremă.

"Viaţa lui Elvis este văzută ca un act de auto-distrugere, însă a fost o luptă pentru supravieţuire, mai întâi din cauza sărăciei iar apoi a problemelor de sănătate. I-a fost greu să fie Elvis, nimeni înaintea lui nu se mai bucurase de atâta faimă (...) A încercat să funcţioneze în această realitate", a spus autoarea, citată de Agerpres.

Ea este de părere că această nouă biografie a lui Elvis va putea schimba imaginea distorsionată pe care o are societatea despre această figură iconică.

"Elvis a schimbat universul nostru cultural cum nu o mai făcuse nimeni înainta lui şi merită să fie tratat ca o figură istorică, asemeni lui Henry Ford sau Thomas Edison", a încheiat biografa sa.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...