Elton John și-a încheiat cariera pe scenă. 30.000 de fani au mers la ultimul său concert

Data publicării:
Elton John performs on stage, cu ochelari de soare
Elton John și-a încheiat cariera pe scenă, după după mai bine de jumătate de secol de turnee. Foto: Profimedia

Starul rock Elton John a susţinut sâmbătă seară ultimul concert din cariera sa, după mai bine de jumătate de secol de turnee. Spectacolul a avut loc la la Stockholm, în fața a aproximativ 30.000 de fani veniţi din toate colţurile lumii.

„Să cânt pentru voi a fost motivul meu de a trăi, iar voi aţi fost absolut magnifici”, a spus el în faţa unui public numeros.

Starul în vârstă de 76 de ani s-a urcat la pian puţin după ora 20:00 (18:00 GMT), în aplauzele publicului, deschizându spectacolul de adio cu una dintre cele mai populare melodii ale sale, „Bennie and the Jets”.

El a continuat apoi să interpreteze „Philadelphia Freedom” şi „I Guess That's Why They Call It the Blues” în faţa unui public captivat, purtând ochelari strălucitori albaştri şi roşii.

Timp de mai bine de două ore, melodiile s-au succedat, intercalate de momente în care artistul le-a mulţumit fanilor săi, precum şi muzicienilor şi echipei sale, dintre care unii sunt alături de el de peste 40 de ani.

„Vreau să le aduc un omagiu acestor muzicieni”, a spus el, potrivit News.ro. „Sunt cu adevărat incredibili (...) şi sunt cei mai buni”.

La scurt timp după „Border Song”, dedicată lui Aretha Franklin, „I'm still standing” a făcut ca aproximativ 30.000 de fani prezenţi la Tele2 Arena să se ridice în picioare.

Înainte de bis, Elton John a difuzat un mesaj din partea trupei Coldplay, care cânta de asemenea în acea seară în ţara scandinavă, la Göteborg, în care cântăreţul Chris Martin i-a mulţumit pentru cariera sa şi pentru angajamentele sale.

Cu acest ultim turneu, „un capitol important din istoria rock'n'roll-ului se încheie”, a scris cotidianul Expressen.

Sâmbătă a fost a doua seară consecutivă în care stadionul a găzduit o sală plină pentru starul britanic pentru ultima etapă a acestui ultim turneu, care a început în urmă cu cinci ani şi a fost întrerupt de Covid-19 şi de o operaţie la şold în 2021.

Cu „Farewell Yellow Brick Road”, Elton John a susţinut 330 de concerte înainte de Stockholm, străbătând Europa, Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada şi Marea Britanie.

În total, artistul în vârstă de 76 de ani a cântat în faţa a 6,25 milioane de fani în acest turneu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu, abandonat în uitare. Infrastructura care...
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Dieta care îl ajută pe Sting să arate atât de bine la 73 de ani
Film Now
Zendaya, despre presiunea adusă de faimă: „Nu știu dacă o pot gestiona, am fost mereu un copil timid!” Cum...
Adevarul
Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură. Semnalul de alarmă tras de medici
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...