Momentul în care rapperul XXXTentacion a fost asasinat, în luna iunie, în timp ce ieșea dintr-un magazin de motociclete din Fort Lauderdale, Florida, a fost surprins de camerele de supraveghere. Filmarea nu lasă loc de interpretări și confirmă un detaliu pe care polițiștii îl bănuiau deja: rapperul s-a luptat cu agresorii săi, înainte ca unul dintre ei să scoată pistolul și să îl împuște mortal.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Înregistrarea cu momentul în care doi bărbați l-au atacat pe XXXTentacion, imediat ce acesta a urcat în mașina sa, a fost făcută publică pentru prima dată, în timpul audierilor care au avut loc la Broward County, relatează TMZ.
În imagini se vede cum doi bărbati cu capetele acoperite de glugile hanoracelor atacă BMW-ul condus de XXXTentacion, iar după o luptă între cei trei, unul dintre bărbați scoate arma și îl împușcă mortal pe rapperul în vârstă de 20 de ani.
Suspecții, 2 bărbați de culoare mascați, au fugit apoi la bordul unui SUV negru cu o geantă Louis Vuitton luată din mașina victimei, în care se aflau 50.000 de dolari.
O altă înregistrare prezentată la tribunal indică faptul că XXXTentacion fusese urmărit de cei doi agresori încă de când se afla în magazinul cu motociclete. Robert Allen, unul dintre atacatori, trece pe lângă rapper, în timp ce acesta vorbea cu un angajat al magazinului.
Cei doi atacatori au mai avut doi complici, spun polițiștii.
Povestea de viață a lui XXXTentacion, împușcat la fel ca 2Pac. Un talent apreciat de mari artiști, o viață măcinată de violență extremă
XXXTentacion, Jahseh Dwayne Onfroy pe numele lui adevărat, tocmai ce își lansase cu succes un album și era în topul artiștilor pe Spotify.
Împlinit pe plan profesional, rapperul de 20 de ani avea o complicată viața personală și un caracter violent. A făcut închisoare la vârsta de numai 16 ani, iar la 18 a fost arestat pentru jaf armat.
Iar dacă asta nu era de ajuns, tânărul era cercetat penal pentru că și-ar fi bătut iubita gravidă. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, acesta ar fi călcat-o pe cap, a strangulat-o și a amenințat-o că se sinucide.