Cântăreţul Richard Marx a luptat cu un pasager violent la bordul unui avion

Data actualizării: Data publicării:
richard

Cântăreţul american Richard Marx a anunţat că a imobolizat un pasager turbulent dintr-un avion al companiei Korean Air, după ce bărbatul în cauză ar fi atacat mai multe persoane aflate la bordul acelei aeronave, informează BBC, citat de News.ro.

bun
Foto: Twitter

Incidentul s-a petrecut marţi, când Richard Marx şi soţia lui, Daisy Fuentes, călătoreau de la Hanoi la Seul. Pasagerul turbulent a fost arestat după ce avionul a aterizat în Coreea de Sud, iar poliţia locală a spus că agresorul era în stare de ebrietate, precizează agenţia de presă Yonhap.

screen-shot-2016-12-20-at-10-35-35-am
Foto: Instagram

Richard Marx a spus că incidentul a fost ”haotic şi periculos” şi consideră că membrii echipajului sud-coreean au fost ”complet slab antrenaţi” pentru astfel de situaţii.

Reprezentanţii companiei aeriene Korean Air au confirmat faptul că un pasager turbulent a fost imobolizat şi predat poliţiei sud-coreene, însă a evitat orice comentariu referitor la declaraţia făcută de Richard Marx despre pregătirea membrilor echipajului.

Richard Marx şi Daisy Fuentes au distribuit pe conturile lor de pe reţelele de socializare fotografii realizate în timpul acelui incident.

Daisy Fuentes a relatat pe Instagram că bărbatul agresiv stătea pe un scaun aflat pe rândul din faţa lor şi ”a devenit dintr-o dată nebun şi a început să îi atace pe membrii echipajului şi pe pasageri”. ”A împins o însoţitoare de bord şi le-a tras de păr pe celelalte”.

Ea a mai spus că membrii echipajului au părut slab pregătiţi pentru astfel de situaţii şi a precizat că agresorul a rămas imobilizat timp de patru ore. 

”Nu au reuşit niciodată să îl controleze pe deplin. Nu ştiau nici cum să folosească pistolul cu electroşocuri, nu ştiau cum să îl lege cu o frânghie (agresorul a desfăcut de trei ori nodurile frânghiei)”, a adăugat Daisy Fuentes. 

Richard Marx, care a susţinut un concert în Hanoi, a precizat pe contul lui de Facebook că un membru al echipajului şi doi pasageri au fost răniţi.

”Toate însoţitoarele de bord erau complet nepregătite şi neantrenate pentru a-l imobiliza pe acel psihopat, care a fost imobilizat abia după ce eu şi alţi doi pasageri am intervenit. Compania Korean Air ar trebui sancţionată pentru faptul că nu a ştiut să se descurce într-o astfel de situaţie, fără intervenţia pasagerilor”, a spus artistul american.

Cântăreţul a mai spus că poliţiştii sud-coreeni au urcat la bordul avionului imediat după ce acesta a aterizat la Seul. Artistul şi soţia lui au precizat apoi că au ajuns ”teferi şi în siguranţă” la Los Angeles.

Potrivit agenţiei de presă Yonhap, pasagerul turbulent, un bărbat în vârstă de 34 de ani, consumase două pahare şi jumătate de lichior şi, după instalarea stării de ebrietate, a devenit agresiv în timpul zborului.

Poliţia locală l-a eliberat pe agresor, spunând că acesta era prea beat pentru a putea fi chestionat, însă pe numele lui a fost emisă o citaţie, pentru ca agresorul să fie anchetat ulterior.

Incidentul a generat reacţii vii pe reţelele de socializare, iar mulţi dintre internauţi au lăudat intervenţia cântăreţului Richard Marx, folosind adeseori sintagme ce fac referire la versurile unora dintre piesele acestuia.

Richard Marx, născut pe 16 septembrie 1963, este un cântăreţ, compozitor şi textier american, devenit celebru în anii 1980 şi 1990 graţie unor piese precum ”Right Here Waiting”, ”Endless Summer Nights”, ”Hazard”, ”Now and Forever” şi ”At the Beginning”. Deşi cele mai cunoscute single-uri ale sale sunt balade, Richard Marx compune şi interpretează în principal cântece rock, aspect evidenţiat în single-uri precum ”Don't Mean Nothing", "Should've Known Better", "Satisfied" şi ”Too Late to Say Goodbye”. Artistul american a lansat 11 albume de studio, care s-au vândut în peste 30 de milioane de copii pe plan mondial. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri