Beyonce, dată în judecată pentru 20 de milioane de dolari
Data publicării:
Cântăreaţa americană Beyonce a fost dată în judecată pentru 20 de milioane de dolari după ce a folosit, în videoclipul piesei ”Formation”, vocea youtuber-ului Messy Mya fără să aibă acord, informează billboard.com citat de News.ro.
Administratorii averii lui Anthony Barre, care se prezenta pe YouTube sub numele Messy Mya, susţin în plângerea depusă luni la o curte federală din New Orleans că vocea lui Barre a fost folosită în partea de început a videoclipului. În reclamaţie se mai arată că pentru aceasta nu au fost plătite drepturi şi nici nu a fost citat.
Anthony Barre a fost împuşcat mortal în 2010.
Pe lângă Beyonce, în dosar sunt reclamat mai mulţi compozitori, regizorul videoclipului şi companii deţinute de Warner Music Group.
Beyonce Knowles, născută pe 4 septembrie 1981, este cântăreaţă pop şi R&B, devenită celebră în calitate de solistă principală a grupului feminin Destiny's Child, ale cărui discuri s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. După destrămarea acestui grup, ea a ales cariera solo, pe parcursul căreia a lansat şase albume de studio, care s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artista americană a câştigat numeroase trofee, inclusiv 20 de premii Grammy.