Într-un interviu pentru postul BBC Radio 4, actriţa a dezvăluit că e gata să meargă acolo unde e nevoie de ea, mai ales că trecutul său e unul curat.
Angelina Jolie: „Dacă mă întrebai acum 20 de ani, aş fi râs. Întotdeauna am spus că merg acolo unde este nevoie de mine. Nu ştiu dacă sunt potrivită pentru politică, dar, de asemenea, am glumit că nu ştiu dacă am vreun schelet în dulap. Aşa că sunt deschisă şi disponibilă. Pot îndura multe, ceea ce e bine. Voi face tot ceea ce voi crede că va aduce schimbare”.
Angelina Jolie, în vârstă de 43 de ani, nu a spus, însă, când ar urma să facă pasul spre politică. E cunoscută pentru implicarea în campanii privind refugiații, combaterea violenței sau protecția mediului.