A murit Paul Di'Anno, fostul solist al trupei Iron Maiden. Mesajul transmis de membrii formației
Data actualizării: Data publicării:
Paul Di'Anno, vocalistul de heavy metal cunoscut mai ales pentru că a fost liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai acesteia, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.
Casa sa de discuri Conquest Music a confirmat că a murit acasă în Salisbury, adăugând: „În ciuda problemelor grave de sănătate din ultimii ani, care l-au obligat să cânte într-un scaun cu rotile, Paul a continuat să îşi distreze fanii din întreaga lume, adunând peste 100 de spectacole din 2023”, scrie News.ro.
Născut sub numele de Paul Andrews, în Chingford, estul Londrei, dintr-un tată brazilian şi o mamă britanică, Di'Anno s-a alăturat Iron Maiden după o audiţie în noiembrie 1978, trupa fiind formată de basistul Steve Harris cu trei ani înainte.
Iron Maiden trecuse deja prin doi solişti, iar Di'Anno a fost iniţial neimpresionat: „Vechiul lor cântăreţ avea o sabie prostească şi sânge fals care îi curgea din gură, iar eu şi amicul meu făceam pe noi de râs”, a spus el mai târziu. „Dar când am început să cântăm împreună, părea că totul se potriveşte”. Într-un alt interviu, el a explicat: „Băieţii de la Maiden erau nişte tineri încântători pe care i-ai fi putut prezenta bunicii tale. I-ar fi iubit. Dar dacă m-ar fi întâlnit pe mine, ar fi murit de un atac de cord într-un minut... Le-am adus nebunia şi un aspect exagerat”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Di'Anno a cântat pe albumul de debut autointitulat al trupei din 1980, care a ajuns pe locul 4 în topurile din Marea Britanie, precum şi pe următorul album din 1981, „Killers”.
Iron Maiden i-a adus un omagiu lui Di'Anno, scriind: „Contribuţia lui Paul la Iron Maiden a fost imensă şi ne-a ajutat să pornim pe calea pe care am parcurs-o ca trupă timp de aproape cinci decenii. Prezenţa sa de pionierat ca frontman şi vocalist, atât pe scenă, cât şi pe primele noastre două albume, va fi amintită cu mare drag nu doar de noi, ci şi de fanii din întreaga lume”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media