Will Smith i-a cerut public iertare comediantului Chris Rock, pe care l-a pălmuit pe scena galei Oscarurilor, după o glumă la adresa soției sale, Jada Smith, care suferă de alopecie.
Într-un mesaj pe Instagram, actorul proaspăt laureat cu Oscar a scris că purtarea sa este inacceptabilă și nu poate fi scuzată.
"Vreau să îmi cer scuze public, Chris", a transmis el.
"Violența în toate formele ei este nocivă și distructivă", a transmis Will Smith, în mesajul postat pe Instagram.
"Comportamentul meu la decernarea Premiilor Academiei de aseară a fost inacceptabil și fără scuze. Glumele pe seama mea sunt parte a meseriei, dar o glumă despre afecțiunea de care suferă soția mea a fost prea mult pentru mine și am reacționat emoțional", a susținut Will Smith.
De asemenea, actorul și-a cerut scuze Academiei americane de Film și familiei Williams.
"Regret profund că acest comportament meu a pătat ceea ce a fost o seară de altfel superbă pentru noi toți", a scris el.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Academia americană de Film a condamnat violența și a anunțat că va investiga incidentul.
"Am început oficial o analiză cu privire la incidentul și vom analiza acțiunile și consecințele ulterioare în conformitate cu Statutul nostru, Standardele de conduită și legea din California", se arată în comunicatul transmis de Academia americană de Film.
Pentru încălcarea codului de conduită, Will Smith riscă chiar pierderea premiului Oscar primit ieri sau pierderea eligibilității pentru edițiile viitoare.
Will Smith și echipa sa de relații publice speră că scuzele vor fi suficiente pentru a-și salva cariera și relația cu Academia și pentru a opri scandalul public după violența de la Gală.
Între timp, însă, actorul și-a sărbătorit victoria la petrecerea Vanity Fair, de după gală, alături de soția sa.
Incidentul de la premiile Oscar 2022, dintre Will Smith și Chris Rock, s-a petrecut după ce comicul a făcut o glumă neadecvată despre Jada Smith, care suferă de alopecie, comparând-o cu G.I. Jane. (denumire generică pentru femeile din armata americană). După gluma lui Chris Rock, Will Smith a urcat pe scenă și l-a lovit cu palma pe comic, spunându-i apoi de mai multe ori să nu vorbească despre soția lui.
Departamentul de poliție din Los Angeles a transmis pentru Variety că Rock "a refuzat să depună un raport de poliție" în urma evenimentului.
Editor : G.M.