S-a născut şi a copilărit pe platoul de filmare, printre mari actori ca Dem Rădulescu, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică sau Gina Patrichi. A marcat câteva generaţii cu un rol pe care l-a făcut la doar şase ani. Era Mirabela, din celebrul film „Maria Mirabela”, regizat de Ion Popescu-Gopo. Personajul a urmărit-o până la maturitate şi ştie că pentru mulţi va rămâne pentu totdeauna Mirabela. A reuşit, însă, să schimbe porecla în renume şi a demonstrat că fiecare rol pe care îl face e mare.
A studiat muzică, dar a devenit actriţă, a cucerit cinematografia din Franţa, deşi nu vorbea franceza, iar azi spune că e un om mai bun datorită copiilor ei.
Actriţa Medeea Marinescu vorbeşte la Oamenii Dimineţii despre carieră şi familie şi despre cât de mult contează pentru ea ca soţul său să îi înţeleagă perfect meseria.