Nicole Kidman confirmă că a fost logodită cu Lenny Kravitz în 2003

Data actualizării: Data publicării:
nicole kidman getty modificata

Nicole Kidman a confirmat după 14 ani zvonurile apărute în presa internaţională în 2003 potrivit cărora actriţa australiană a fost logodită în acea perioadă cu rockerul Lenny Kravitz, informează contactmusic.com.

nicole kidman getty modificata

Cele două vedete au avut o relaţie de scurtă durată în 2003 şi, potrivit presei din acea vreme, Nicole Kidman şi Lenny Kravitz au fost logodiţi. În cei 14 ani care au trecut de atunci, niciunul dintre ei nu a comentat acele zvonuri, însă miercuri Nicole Kidman a acordat un interviu în care a vorbit despre colaborarea ei cu Zoe Kravitz, fiica rockerului Lenny Kravitz, alături de care joacă în serialul TV ”Big Little Lies”, potrivit News.ro.

Nicole Kidman este protagonistă şi producător executiv al acestui serial.

”Ei bine, o cunosc pe Zoe, pentru că am fost logodită cu tatăl ei. E afacere de familie. Îl iubesc pe Lenny, este un tip minunat”, a spus Nicole Kidman, referindu-se la colaborarea ei cu Zoe Kravitz, în vârstă de 28 de ani, într-un interviu acordat pentru revista The Edit.

Nicole Kidman, în vârstă de 49 de ani, s-a căsătorit cu Keith Urban, un star al muzicii country, în 2006. Cei doi artişti au împreună două fiice - Sunday Rose, în vârstă de opt ani, şi Faith Margaret, în vârstă de şase ani. 

Vedeta australiană are şi doi copii adoptaţi - Isabella, în vârstă de 24 de ani, şi Connor, în vârstă de 22 de ani - cu fostul ei soţ, Tom Cruise, cu care a fost căsătorită în perioada 1990 - 2001. 

Lenny Kravitz a fost căsătorit cu actriţa Lisa Bonet în perioada 1987 - 1993. Fiica lor, Zoe Kravitz, s-a născut pe 1 decembrie 1988. După divorţul de Lisa Bonet, rockerul american a avut relaţii cu câteva femei celebre din showbiz, precum Vanessa Paradis şi Adriana Lima.

Nicole Kidman este actriţă şi producătoare de film cu dublă cetăţenie, australiană şi americană, născută pe 20 iunie 1967, în Hawaii. Considerată una dintre cele mai talentate actriţe ale generaţiei sale şi una dintre cele mai frumoase femei din lume, Nicole Kidman este celebră pentru rolurile interpretate în filme precum ”To Die For” (1995), de Gus Van Sant, ”Eyes Wide Shut” (1999) - ultimul film al regizorului Stanley Kubrick -, ”Moulin Rouge” - care i-a adus prima nominalizare la Oscar -, ”The Others” (2001), de Alejandro Amenábar. Pentru interpretarea scriitoarei Virginia Woolf în filmul ”The Hours” (2002), Nicole Kidman a câştigat premiul Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi Ursul de argint pentru cea mai bună actriţă la Berlin.  

Devenită după acel rol una dintre cele mai cunoscute şi cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood, Nicole Kidman a lucrat cu unii dintre cei mai talentaţi regizori ai lumii şi a experimentat diverse genuri cinematografice, precum drama istorică ”Cold Mountain” (2003), drama teatrală ”Dogville” (2003), thrillerul politic ”The Interpreter” (2005) şi fresca cinematografică ”Australia” (2008). Interpretările din drama ”Birth” (2004) şi thrillerul ”Paperboy” (2012) i-au adus nominalizări la Globul de Aur. În 2011 a fost din nou nominalizată la Oscar pentru evoluţia din filmul ”Rabbit Hole”, iar în anul următor a primit prima ei nominalizare la Primetime Emmy Awards pentru rolul Martha Gellhorn din lungmetrajul TV ”Hemingway & Gellhorn”. Nicole Kidman a fost din nou nominalizată la Oscar în 2017 la categoria ”cea mai bună actriţă în rol secundar” pentru evoluţia sa din filmul ”Lion”.

De mulţi ani, Nicole Kidman şi-a pus notorietatea în slujba promovării drepturilor femeilor şi ale copiilor. A devenit ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNICEF în 1994 şi pentru UNIFEM în 2006.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri