Lansările filmelor “Dune” și “The Batman” au fost amânate din cauza pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
dune batman
Filmele "Dune" și ""Batman", produse de Warner Bros, vor fi lansate mai târziu față de datele anunțate inițial. Foto: colaj capturi video trailer

Studioul de filme Warner Bros a transmis, luni, că amână lansarea filmelor “Dune” și “The Batman”, un alt regres al industriei de divertisment, lovită de carantină și măsurile de distanțare socială din timpul pandemiei de COVID-19 care au închis sălile de cinema la nivel mondial, transmite Reuters.

“Dune”, un film SF regizat de canadianul Dennis Villeneuve, este programat să fie lansat în octombrie 2021, și nu în decembrie. Premiera filmului “The Batman”, care îl are în rol principal pe Robert Pattinson, a fost schimbată pentru primăvara anului 2022, față de programarea inițială din octombrie 2021.

Lansările de filme au fost întârziate chiar și după ce restricțiile au fost relaxate, oamenii fiind încă precauți față de intrarea în sălile de cinema. Multe săli au rămas închise.

Luni, al doilea cel mai mare lanț de cinematografe din lume, Cineworld, a decis să-și închidă temporar locațiile din Regatul Unit și SUA, în încercarea de a supraviețui unui colaps în industria cinematografică.

Agenția de rating Fitch a retrogradat imediat compania.

“Previziunile noastre de bază arată că nivelurile actuale de lichiditate ale companiei ar fi suficiente doar până în perioada noiembrie – decembrie 2020, fără a lua în considerare extinderea facilității de credit revolving”, a transmis Fitch, într-un comunicat.

Anterior, filmarea la “The Batman” a fost sistată timp de două săptămâni, după ce un membru al echipei de producție – despre care s-a relatat că ar fi Pattinson – a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus. Filmarea a fost reluată în Marea Britanie luna trecută iar Warner Bros nu a confirmat sau negat informațiile despre diagnosticul lui Pattinson.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dune” a atras multă atenție datorită distribuției sale, care-l include pe actorul de 24 de ani Timothee Chalamet, ce a fost nominalizat la un premiu Oscar pentru rolul său în fimul “Call Me by Your Name”, din 2017.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Printre lansările de filme cu buget mare produse de Warner Bros care vor fi amânate se numără “Tenet” și “Wonder Woman 1984”.

Premiera noului film James Bond “No Time to Die”, produs de MGM și Universal Pictures, a fost de asemenea decalată până în aprilie 2021.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri