Între propagandă și capodopere. Istoria Mosfilm, văzută prin ochii directorului
O instituție la fel de venerabilă ca Academia Americană de Film, dar aflată multă vreme de partea cealaltă Cortinei de Fier este studioul rusesc Mosfilm. Înființat de sovietici cu aproape un secol în urmă și folosit pentru a propaga ideile revoluționare, Mosfilm a revoluționat chiar arta cinematografică prin câteva filme memorabile.
Astăzi, în cinematografele românești domină producțiile americane, iar filmele rusești ajung foarte rar. Altfel stăteau lucrurile însă înainte de 1989. „Gară pentru doi”, „Război și pace” sau „Moscova nu crede în lacrimi” - sunt titluri pe care părinții și bunicii noștri le-au prins în cinematografe și care au fost produse la legendarul studio Mosfilm. Emisiunea „Ca-n Filme”, vă prezintă istoria celui mai mare studio de film din Rusia, împreună cu un invitat special - Karen Șahnazarov, cel care este directorul Mosfilm de aproape 20 de ani.
„Atât timp cât poporul e analfabet, cele mai importante forme artistice pentru noi sunt cinematograful și circul”. Sunt cuvintele lui Vladimir Ilici Lenin, care în 1919 naționaliza industria rusească de film, iar în 1923 punea bazele Mosfilm - un studio etatist, unde se vor realiza producții de propagandă, dar și capodopere. Uneori, chiar în același film.
KAREN ŞAHNAZAROV: „Coincidenţa aceasta are loc frecvent, în artă ea se întîlneşte foarte des. Propaganda poate deveni… Ceea ce este considerat propagandistic poate deveni o capodoperă, poate deveni artă. Michelangelo când a pictat Capela Sixtină... Putem spune şi despre el că a făcut, probabil, propagandă, însă a făcut-o realizând o capodoperă incredibilă. Depinde de talentul artistului precum şi de forţa ideei care este propagată”.
„Crucișătorul Potemkin” s-a născut dintr-o comandă de partid pentru a celebra 20 de ani de la o revoltă reală, dar în care rolul bolșevicilor fusese mult exagerat de propagandă. Regizat de Serghei Eisenstein, filmul s-a dovedit revoluționar nu doar politic, dar și estetic. Celebra secvență a masacrului de pe Scările Odessa este printre cele mai citate din istoria cinema-ului.
KAREN ŞAHNAZAROV: „Ar trebui spus că ideea comunismului - desigur, ne putem raporta la ea în mod diferit, o putem urî… - însă este o idee plină de forţă, iar la momentul istoric respectiv cuprinsese jumătate de lume, şi, indiscutabil, i-a inspirat pe toţi acei artişti care îi erau devotaţi. Eiseinstein i-a fost devotat, desigur, însă creaţia lui a fost artă adevărată. De fapt şi filmele lui Tarkovski sunt, în ansamblul lor, foarte sovietice”.
Până la dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, Mosfilm a produs mai mult de 3.000 de filme. De la capodoperele lui Andrei Tarkovski, la filme premiate cu Oscar ca „Război și Pace” și „Moscova nu crede în lacrimi”. Și de la așa-numitele western-uri roșii, la blockbustere cu zeci de milioane de bilete vândute. Ca „Șatra”, regizat de basarabeanul Emil Loteanu.
KAREN ŞAHNAZAROV: „Ştiu că cinematografia românească are filme foarte bune şi excelenţi maeştri ai filmului. Desigur, am văzut aceste filme numai pe la festivaluri. În perioada sovietică erau multe filme româneşti pe ecrane în Rusia, în Uniunea Sovietică. Cât timp România a fost o ţară din lagărul socialist, au existat schimburi de filme cu Uniunea Sovietică, filmele româneşti erau difuzate pe larg în Rusia şi în întreaga Uniune Sovietică. La fel şi filmele sovietice în România. Desigur, au fost şi filme proaste, dar au fost şi foarte multe filme bune. Ulterior, după ce România a intrat în Uniunea Europeană probabil că aceste legături au fost pierdute, ceea ce este destul de întristător, din punctul meu de vedere. Pentru a-l înţelege pe celălalt trebuie să-i vedem filmele”.
Printre ultimele filme din epoca sovietică realizate la Mosfilm se numără „Asasinul țarului”, o coproducție cu Marea Britanie. Filmul a concurat la Cannes în 1991, și este regizat chiar de Karen Șahnazarov, directorul de acum al Mosfilm.
KAREN ŞAHNAZAROV: „De fapt, întreaga viaţă am lucrat la Mosfilm în calitate de regizor profesionist, toate filmele mele le-am făcut la Mosfilm. Am fost ales director în 1998, pe vremea cînd colectivul alegea conducerea, şi de-atunci - de aproape 20 de ani - sunt director. Nici nu ştiu ce-aş putea spune că este mai important pentru mine. Sunt regizor şi mă străduiesc în permanenţă să fac şi filme. De fapt, mă şi ajută oarecum activitatea mea de regizor, pentru că, făcând filme, mă ciocnesc de problemele studiourilor. Când filmezi, vezi de îndată ceea ce nu merge, ce ar trebui schimbat, ce ar trebuie făcut.
Mosfilm este cel mai mare studio de film din Europa. De fapt, încă din perioada sovietică, Mosfilm era cel mai mare studio de film. În principiu, Mosfilm poate realiza astăzi totul, începând de la filmări - avem studiouri excelente, începând cu aparatura de filmare şi terminând cu post-producţia, înregistrările de muzică, adică toate procesele necesare pentru realizarea unui film se pot face astăzi practic fără a părăsi teritoriul Mosfilm-ului.
Într-un cuvînt, prin tot ceea ce ţine de tehnologie, ne străduim să atragem cineaşti, producători, ca să vină la noi. Avem colecţia cea mai vastă de recuzită de fim, colecţia de costume. Sunt 400.000 de costume… Este o colecţie gigantică. Recuzită, accesorii, mobilier, acestea sunt motivele pentru care vin să realizeze filme în studiourile noastre”.
Printre cele mai recente titluri ale Mosfilm se numără și „Anna Karenina. Povestea lui Vronski”. Karen Șahnazarev a adaptat celebrul roman al lui Tolstoi din perspectiva Contelui Vronski, care își rememorează viața. Literatura și Cel de-al Doilea Război Mondial sunt subiectele preferate ale cinematografiei ruse dintotdeauna, iar Mosfilm deține câteva atuuri.
KAREN ŞAHNAZAROV: „Inclusiv tancurile. Suntem singurul studio de film din lume care are o astfel de colecţie de tancuri. Şi nu 150, ci peste 200 !… O astfel de colecţie nu mai găsiţi în nici o altă ţară din lume, suntem foarte mîndri de asta. Să ştiţi că funcţionează toate, avem tipuri diferite de tancuri, mai vechi, bineînţeles, şi - dacă vreţi să filmaţi scene de luptă cu tancuri - trebuie să veniţi la Mosfilm.
Mosfilm-ul, pe de o parte, este un prestator de servicii, care produce pe bază de comenzi orice fel de film. În acest caz, alţii investesc, nu noi. Pe bază de comandă, producem orice tip de producţie solicitată. Pe de altă parte, mai există şi programul nostru intern: aici noi înşine investim în filmele noastre… De exemplu, acum realizăm un film, în care am investit noi, este vorba despre lichidarea unui terorist. O să fie ceea ce se cheamă un thriller, bazat pe evenimente reale din timpul războiului din Caucaz. Am mai făcut şi filme de război, „Steaua”, „Drumul spre Berlin”, am finanţat de curând un film de autor, după Dostoievski, „Colivia”, aşa că investim în proiecte foarte diferite”.
„Legenda numărul 17” este un film biografic despre ascensiunea unui hocheist din epoca sovietică. Cu aproape 29 de milioane de dolari încasări, filmul ocupă locul 10 în box-office-ul filmelor rusești. La fel ca în România, industria rusească de film se bazează mult pe finanțările de stat, într-o piață dominată de Hollywood.
KAREN ŞAHNAZAROV: „Ministerul Culturii are un fond pentru cinematografie, bani de la buget cu care se finanţează filmul, însă noi mai avem ca sursă şi televiziunea. Majoritatea fondurilor sunt totuşi guvernamentale, dar, în ce ne priveşte, Mosfilm-ul îşi finanţează el însuşi filmele proprii; avem acest drept, plătim impozite, iar din profit ne finanţăm singuri; nu ne adresăm statului pentru finanţare. Şi la noi publicul merge preponderent la filme americane; probabil vreo 20% vizionează filme ruseşti… În general vorbind, da, publicul merge să vadă filmele ruseşti, însă trebuie remarcat faptul că Rusia produce relativ puţine filme, circa 70 anual, dintre acestea se consideră că numai vreo 20 pot ajunge în sălile de proiecţie ca filme de largă difuzare.
Mosfilm este astăzi uriaş şi este foarte bine utilat, însă la Hollywood există cinci astfel de studiouri, de astfel de dimensiuni. Mosfilm-ul poate fi comparat cu unul dintre studiourile Hollywood-ului, cu Warner, cu Paramount, să zicem. Dar la Hollywood sunt cinci astfel de studiouri. Hollywood-ul este un fenomen în sine, are posibilităţi financiare uriaşe, aşa că ar fi greu de spus cine, şi dacă, poate concura cu Hollywood-ul.
Noi măsurăm totul în funcţie de proiecte. Proiectul poate fi şi un serial, poate fi şi un film, însă, desigur, proiectele TV sunt mult mai multe. La Mosfilm se produc anual cam 100 de proiecte. În procente, probabil că 70% sunt proiecte de televiziune. Este o realitate prezentă în toate marile studiouri, peste tot în lume.
Dacă vă amintiţi anii '90, la noi rulau numai seriale braziliene şi americane, iar acum practic nu se mai difuzează niciun serial străin, pentru că producem noi înşine foarte multe.
Noi avem o piaţă foarte mare pentru seriale, la noi se produc cam 500 de seriale pe an şi practic la televiziunile ruseşti nu rulează deloc seriale străine. Însă dacă ar fi să vorbim despre cinema, despre sălile de proiecţie, numărul de filme produse este insuficient”.
O mare parte dintre aceste seriale sunt adaptări după formate de succes americane, de la „Dădaca” la „Familia Bundy”.
Într-un fel sau altul, Hollywood-ul a ieșit învingător după Războiul Rece. Un lucru însă a rămas constant în istoria de aproape 100 de ani a Mosfilm - un studio fondat pentru scopuri propagandă, care a dat câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale cinematografiei.
KAREN ŞAHNAZAROV: „Este o sculptură celebră a unei sculptoriţe sovietice celebre, Vera Muhina. Sculptura a fost expusă, parcă în 1936, la Expoziţia Universală de la Paris, iar el a propus să o facă, Stalin adică - ar fi propus ca această sculptură să fie logo-ul Mosfilm-ului. Aşa spune legenda. Însă ştiţi cum e în cinematografie, nouă ne plac legendele, aşa că… N-am văzut nici un fel de dovezi documentare, deşi toţi vorbesc despre asta”.
(Urmăriți emisiunea „Ca-n filme” în fiecare duminică de la 16:30 la Digi24.)
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
