Filmul SF care a debutat pe primul loc în box office-ul românesc

Data publicării:
Ant-ManAndTheWasp

Lungmetrajul SF „Omul Furnică şi Viespea/ Ant-Man and the Wasp”, regizat de Peyton Reed, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 927.229 de lei, scrie News.ro.

Filmul Disney - Marvel Studios, cu Paul Rudd şi Evangeline Lilly în rolurile principale, a depăşit cu peste 400.000 de lei weekendul de debut al primei pelicule a francizei, lansată în 2015, potrivit Cinemagia.

La nivel internaţional, lungmetrajul a generat încasări de 85,8 milioane de dolari, cărora li se adaugă 75,8 milioane de dolari, încasări înregistrate în box office-ul nord-american.

Comedia „Tag”, cu Ed Helms, Jeremy Renner, Jon Hamm şi Hannibal Buress în distribuţie, a debutat pe locul al doilea în clasamentul românesc, cu încasări de 363.780 de lei şi 17.378 de spectatori.

Filmul „Ocean's 8: Jaf cu clasă”, care a petrecut două săptămâni pe primul loc în top, a coborât, după al treilea weekend de la premieră, pe poziţia a treia. Lungmetrajul cu Sandra Bullock, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter şi Cate Blanchett în distribuţie a fost vizionat de 12.137 de spectatori şi a generat încasări de 263.308 lei.

Jurassic World: Un regat în ruină/ Jurassic World: Fallen Kingdom” a coborât, după al cincilea weekend de la premieră, două locuri, până pe patru, după ce a generat încasări de 203.816 lei şi a fost vizionat de 9.168 de spectatori.

Tot două locuri a coborât în top şi „Sicario 2: Soldado”, cu Josh Brolin, Benicio Del Toro şi Matthew Modine în distribuţie. În al doilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 132.180 de lei şi a fost vizionat de 5.967 de spectatori.

Drama biografică „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar/ Loving Pablo”, regizată de Fernando León de Aranoa, cu Javier Bardem şi Penélope Cruz în rolurile principale, s-a clasat, după patru săptămâni de la premieră, pe locul al şaselea, în coborâre două poziţii. Filmul a generat încasări de 110.869 de lei şi a fost vizionat de 4.938 de spectatori.

Animaţia „Prinţul fermecător/ Charming” a coborât şi ea două locuri în top, după al patrulea weekend de la premieră, până pe şapte, după ce a generat încasări de 100.735 de lei şi a fost vizionată de 5.233 de spectatori.

Comedia „Operaţiunea Ham-Ham/ Show Dogs” a coborât, după al şaptelea weekend de la lansarea pe marile ecrane româneşti, până pe opt, după ce a generat încasări de 67.845 de lei şi a fost vizionată de 3.683 de spectatori.

După opt săptămâni de la premieră, „Deadpool 2”, cu Ryan Reynolds în rol principal, s-a clasat pe locul al nouălea, în coborâre două poziţii, după ce a generat încasări de 47.022 de lei şi a fost vizionat de 2.167 de spectatori.

Filmul de acţiune „Taxi 5”, regizat de Franck Gastambide, este cel care ocupă poziţia a zecea în box office-ul românesc, după ce, în al şaselea weekend de la premieră, a generat încasări de 42.158 de lei şi a fost vizionat de 1.932 de spectatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri