#Colectiv. Tedy Necula, copilul cu tetrapareză din „Noro”, debutează ca regizor de lungmetraj
„Coborâm la prima” a intrat de weekendul acesta în cinematografe. Este un film despre cum o tragedie - Colectiv - ne poate aduce împreună. Regizorul acestui film, Tedy Necula, speaker și autor de clipuri motivaționale, vrea să ne inspire. Este băiatul cu tetrapareză care acum câțiva ani îl juca pe Noro, iar acum se află la debutul său în lungmetraj artistic.
Un metrou se blochează între stații în dimineața de după incendiul din clubul Colectiv. Suntem străini până când ceva ne aduce împreună. „Coborâm la prima”, lungmetrajul de debut al lui Tedy Necula, se lansează în cinematografe la trei ani de la momentul #Colectiv. Filmul nu vine însă să comemoreze, ci să inspire: umanitate, solidaritate, toleranță. O producție altfel, de la un regizor care vrea să răspândească binele prin filmele lui: Tedy Necula a fost invitatul special al emisiunii „Ca-n Filme” și a povestit cum a făcut acest film și ce a vrut să pună în el.
TEDY NECULA, regizor:
„Colectiv e un moment care ne-a unit ca oameni. Ca națiune. Din nou. Metroul ăsta unește oamenii de-acolo. E o semnificație importantă și-am vrut să fie și-un tribut cinematografic către momentul care ne-a unit. Către oamenii cărora le datorăm re-unirea asta.
Un vagon de metrou se oprește între stații în dimineața de după Colectiv. Personajele de-acolo interacționează: suntem străini până când ceva ne pune împreună. Și, dacă ne deschidem, avem ce împărtăși cu ăilalți. Ne observăm pe noi în ei și tot așa. E o poveste care se poate întâmpla oriunde. Pentru că suntem în lume așa cum suntem și într-un vagon de metrou. Și din când în când ne vorbește un conductor, oricare ar fi el.
Ideea filmului a pornit în liceu, când mă plimbam cu metroul. Și, îmi place chestia asta, de conectare vizuală, de eye-contact. Și într-un spațiu așa de mic, lumea ferește privirea. Ne e teamă să ne lăsăm priviți în ochi. Și plecând de la ideea asta simplistă, am ajuns la „Coborâm la prima”.
Cine sunt personajele și ce actori joacă. Teodora Mareș și Adrian Păduraru, din nou împreună
Personajele de-acolo sunt din cele mai diverse. Avem o mamă c-un copil autist. Un preot ascuns, care își ascunde sutana. Pentru că în dimineața de după Colectiv, toată lumea bubuia Biserica.
Avem un cuplu de disfuncționali. Jucat excelent de același cuplu din Declarație de dragoste, Teodora Mareș și Adrian Păduraru. Pentru nostalgia publicului și pentru bucuria mea sufletească.
Avem un acordeonist, Tudorel Filimon. Cotimanis, Emilian Oprea, Iulia Dumitru. Ela Ionescu. Un mix excelent de actori mari și actori mari mai tineri.
Mi-am dorit foarte mult să apară unii dintre ei. Victoria Cociaș. Am jucat în Noro, în 2002. Era mama mea în filmul care m-a adus pe lumea asta a filmului.
Radu Gabrea m-a descoperit într-o poză, a vrut să mă cunoască. M-a plăcut, ne-am plăcut reciproc, așa am jucat în Noro, ca după să devină maestrul meu. Primul meu maestru. N-a apucat să vadă filmul, a murit în ianuarie anul trecut. Dar l-am simțit mereu cu mine. Și de-asta i-l dedic. E un debut în lungmetraj datorat lui Radu Gabrea. Care acum 18 ani, n-a știut că va face nu doar regia unui film, dar regia unei vieți.
Un film care inspiră la apropiere și comunicare
Filmul ăsta își propune, și în general filmele mele inspiraționale își propun, ca după ce le vezi să fii mai bucuros de faptul că ești pe-aici. Te emoționează la modul în care vrei să dai mai departe binele pe care-l vezi acolo.
La nivel chimic, se produce oxitocina, care atunci când vedem fapte de bine sau o poveste pozitivă, ne provoacă să o multiplicăm în jurul nostru. Fie să dăm share la acel video sau acel film, pentru că am empatizat cu pozitivul pe care-l vedem acolo. Fie să acționăm cumva. Și-atunci, filmul ăsta este primul film inspirațional românesc, marketat în halul ăsta, pentru că mi-am propus, și aia a fost intenția mea. Din prima zi de scenariu, până când terminăm lansarea în toată țara, să știu că e un film care inspiră la apropiere, la deschidere față de ceilalți, la comunicare la interacțiune vizuală.
Lucrez de 15 ani cu partea de inspirațional. Am pornit de la documentare sociale în care căutam pozitivul, unde alții ar vedea doar drame: penitenciare de femei, orfelinate, grupuri LGBT. Orice, unde există oameni, unde există scânteie în acei oameni și poți să găsești ce-i face să trăiască. Ce-i face să lupte. De la partea asta, business-ul meu s-a deschis către zona de campanii video inspiraționale pentru branduri, menite să meargă pe social media. Unde comunicăm inima brandului.
Și cumva am reușit să extind zona asta de ceea ce fac în film și către publicul larg și e foarte interesant. Pentru că, pe de-o parte, eu simt că-i un act foarte egoist. Atunci când împărtășești despre ce faci, abia atunci te auzi. Și-atunci îți dai seama mai bine despre ceea ce faci.
„Au, dacă ăla e așa și poate, eu de ce mă plâng?”
Downside-ul e că lumea mă ia de model, pentru că văd antiteza între cum merg, cum vorbesc, cum mă mișc, cu ce povestesc acolo. Și de obicei ne-am obișnuit să căutăm modele în exterior. Și să căutăm modele pe baza antitezei ăsteia: au, dacă ăla e așa și poate, eu de ce mă plâng? Simplu. Pentru că ai nevoie să te plângi sau să fii jos în momentul ăla.
E un leit-motiv în speech-urile mele, partea asta în care explic că pentru mine, viața merge după o schemă a bătăilor de inimă de pe cardiometru. E normal să fim sus-jos, sus-jos, ăsta e și parcursul unui film, oricărui film.
Speech-urile inspiraționale pe care le țin sunt un bun tool de marketing pentru companiile cu care vreau apoi să lucrez producție video sau să-i implic ca sponsori în filmele mele. Coborâm la prima este un film finanțat exclusiv de zona de business. Au zis, bă da, e o poveste pozitivă, vrem să ne asociem cu asta.
Am construit un vagon de metrou la mine în studio în șapte zile
E interesant să ai un metrou real care se fâțâie pentru tine, în spate, în față, după cum vrei. E și stresant, când ești contratimp și ai 60 de oameni cu tot cu figurație, plus echipa. Pe care trebuie să-i coordonezi acolo, în 3 ore. Da' mi-am căutat-o. Am avut două nopți de filmare în două stații de metrou real. Și trei ore în metrou real, că atâta ne-au ajuns banii. Și-atunci ne-am construit vagonul nostru de metrou la mine-n studio. Am construit în șapte zile un vagon de metrou, scară 1 la 1.
Fiind o singură locație, e destul de dificil să ții acolo atenția, acțiunea... combinațiile de personaje. Iar la nivel de decupaj, de regie, e foarte challenging. În primul rând, unde-i plasezi? Cum vrei să interacționeze în vagonul ăsta de metrou? Și, pe lângă asta, ai și 12 zile în care nu ai bani să ții toți actorii la cadru. Și ai unii azi, alții mâine, alții poimâine. Doar două zile sau o zi, cu toți actorii la cadru. Pe ce direcție filmezi? Cum faci, cum umpli golurile alea? Aia a fost challenging din punct de vedere creativ. Altminteri nu mi-am dorit nebunii. Nu mă interesa cu ce cameră filmez, pentru că nu ai cer și spații care tre' să arate wow. Ai un vagon de metrou de carton cu oameni în el. Pe altceva punem accent. Mi-am dorit să-l țin cât de simplu se poate și să fie cât de esențial se poate. Și cât de emoțional. Emoțional nu în felul ăla prost în care e lacrimogen. Dar în care să simți construcțiile între personaje.
Două piese de la Goodbye to Gravity, în muzica filmului
Nu-i o dorință de a face film legat de Colectiv. Ideea filmului o am de 7 ani. Ideea cu un vagon care se oprește între stații și partea asta de interacțiune. La ultima rescriere de anul trecut, împreună cu Alexa, scenarista. Ne-am gândit, băi, hai să-l punem într-o zi cu semnificație. Și ne-a trăsnit: a doua zi după Colectiv.
Există două piese speciale, în muzica filmului, compuse de Goodbye to Gravity. Trupa care era în Colectiv în acea seară. Mi-am dorit foarte tare și mi-era teamă, să vezi bani ce ne cer ăștia care au drepturile. Universal Music ni le-a dat în secunda doi gratis. A înțeles despre ce e vorba și au contribuit la povestea asta.
Trebuie să spun ceva, care... e șocant, dar e important. Dacă intri pe pagina de FB Colectiv și te duci la postarea din... E emoționant. Până și eu care am multe, pot să dau piept... cu așa ceva. Dacă te duci la postarea din 30 octombrie, acum 3 ani. E o singură postare cu o poză. Făcută la ora 12, cu pupitrul. Dacă rulezi comentariile acelei poze, vezi tot filmul Colectiv.
Eu am făcut asta când eram în montaj. Și îi căutam că voiam să le cer drepturile. Și-am dat de postarea asta și-am dat de toate comentariile alea. Și erau oameni de-acolo care comentau despre alții, strigau după ajutor, erau oameni din toată țara care în comentariile alea întreabă de ceilalți.
Din nou, nu-i un film despre Colectiv. Dar îmi doresc ca filmul ăsta să rămână ca un tribut bun, pentru ce-a fost acolo”.
Citiți și:
Povestea impresionantă a lui Tedy Necula, regizorul cu tetrapareză
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
