Ce personaje din „Game of Thrones” ar putea să moară în acest sezon
Data publicării:
Site-ul de predicții cinematografice Gold Derby le-a cerut fanilor "Game of Thrones", al cărui al șaptelea sezon este difuzat începând de duminică, să voteze personajele a căror moarte o doresc cel mai mult în acest sezon. Poate deloc suprinzător, ținând cont de evoluțiile lor din sezonul al șaselea, pe primele locuri în topul resentimentelor fanilor s-au aflat Cersei și Littlefinger.
"Când joci Jocul tronurilor, câștigi sau mori. Nu există cale de mijloc", i-a spus Cersei Lannister (Lena Headey) lui Ned Stark în primul sezon al "Game of Thrones". La puțin timp după aceea Ned a murit, decapitat de fiul lui Cersei, Regele Joffrey (Jack Gleeson). În cele din urmă Cersei a câștigat, urcând pe Tronul de fier la finalul sezonului al șaselea, deși a costat-o aproape totul. Până atunci, toți cei trei copii ai ei au murit: Joffrey și Myrcella (Nell Tiger Free) au fost otrăviți, în timp ce Tommen s-a sinucis după ce Cersei i-a ucis soția, alături de mulți alți membri ai curții, într-o explozie gigantică, notează Agerpres.
Conform voturilor acordate, 34% dintre fani au votat pentru moartea lui Cersei, 27% pentru cea a lui Littlefinger, 11% își doresc moartea lui Theon Greyjoy, iar 7% pe cea a Ellariei Sand.
De-a lungul serialului au existat mai multe morți de personaje primite cu urale de fani, precum cele ale sadicului Joffrey sau monstruosului Ramsay Bolton.
În același timp, site-ul de predicții îi întreabă pe fani dacă nu și-ar dori mai degrabă să-i vadă morți pe Jon Snow (Kit Harington), Sansa Stark (Sophie Turner) sau Daenerys Targaryen (Emilia Clarke), personajele pozitive ale serialului.